O experienta foarte placuta. Teodora a avut in gazduire motanelul nostru si i- a oferit acestuia atentia si grija de care a avut nevoie asa ca noi am putut pleca linistiti in vacanta. Am primit update- uri aproape zilnic cu el, ceea ce a usurat foarte mult din ingrijorarea noastra, iar la intoarcere l- am gasit sanatos si bucuros. Multumim pentru tot ajutorul si grija!
A fost foarte OK totul, o recomand cu drag pe Andrada! Când m-am întors acasă din concediu, cățelușul meu era vesel și se vedea că a fost bine îngrijit. Mi-a trimis și poze din timpul vizitelor, a fost atentă și punctuală. Cu siguranță voi apela la serviciile ei și în viitor :D
Diana este o persoană de incredere, am comunicat simplu si eficient cu ea. Am avut video call-uri zilnice in care am putut să vad cum e motanul meu, orele de vizită erau cam aceleasi, deci stiam cand urmează să ne sunăm, Diana este o persoană caldă, prietenoasă. Am avut o colaborare foarte bună si sper ca și pe viitor, cand va fi cazul, să apelez la serviciile ei.
Experiența cu Alexandra nu a fost una bună. După ce am selectat-o pe platformă ca pet sitter, am sunat-o să stabilim detaliile perioadei in care urma să viziteze motanul meu. Mi-a răspuns la telefon, mi-a spus că e la plimbare cu un cățel si că nu poate vorbi, dar că mă sună ea intr-o oră. Nici până acum nu m-a sunat. Noi, stăpânii, nu avem prea multe modalități de selecție a unui pet sitter, așa că, pentru mine dacă cineva spune că va face ceva si nu face, este o persoană neserioasă, despre care nu am nicio garanție că va face ce s-a angajat să facă (respectiv vizite zilnice timp de 6 zile).
Câteodată mi se par absolut incredibile motivele pe care le invocați. În primul rand sa, v-am rugat sa vorbim într-o ora pentru ca eram la plimbare cu un catel. Din păcate nu v-am sunat într-o ora, ci în 2 ore, probabil asta v-a deranjat și nu ați mai răspuns la apelurile mele (două la număr). Cât era cazul sa insist, pentru a răspunde? Consider ca 2 apeluri erau de ajuns, după care (teoretic) urma sa ma sunați când erați disponibila. Însă nu ați făcut-o nici o secunda, nici un mesaj, ca acum sa spuneți minciunile acestea? Dacă era disponibila pe site opțiunea de a pune screenshot, v-aș fi pus poza cu apelurile mele și poate atunci nu ați mai fi lăsat comentariul acesta mincinos. Exista și posibilitatea sa nu primiți apelurile mele, în cazul acela un mesqj de a verifica dacă v-am sunat sau nu era de ajuns. Dar oamenii prefera sa arunce cu noroi.
Kim este un super sitter. A avut grija de al meu beagle cu mare drag, i-a administrat medicamente, l-a plimbat mai mult decat am stabilit cu ea initial... Mi-a trimis poze si update-uri pe whatsapp frecvent, mereu cu o atitudine pozitiva. Am fost tare relaxat ca l-am lasat in mainile ei. Pe viitor tot la ea voi apela - cu siguranta! Recomand cu incredere!
A fost prima data cand am lasat blanosul altcuiva. Cu inima stransa, desigur. A avut extrem de multa de grija de pisicuta noastra alintata, care a fost suparata si stresata ca urmare a schimbarii domiciliului. A raspuns mereu repede, a trimis poze, iar grija pentru pisicuta noastra a depasit asteptarile noastre cu mult. Nu putem decat sa ii multumim! O recomandam cu mare drag si incredere. Animalutul vostru cu siguranta va fi ingrijit si rasfatat peste masura la Emina.
A fost prima data cand am lasat pe baietelul nostru maltez Snowy cuiva din afara familiei . Denisa s-a imprietenit rapid cu el , adevarat este ca si el a placut-o din prima 😉 . L-am gasit vesel si intr-o forma foarte buna . Am avut o foarte buna comunicare cu Denisa , ne-a trimis zilnic fotografii si filmulete cu Snowy . O recomand cu toata responsabilitatea , nota 10 pentru ea .
Hi there. We left our cat for a week at home with Ada visiting her every day. With each visit she cleaned litter, changed for fresh water, and refilled her automatic feeder when it was empty. She sends pictures of the cat every time. We are satisfied with this service and will ask Ada to take care of the cat for our next trip as well.
Scriu acest review dupa 2 ani de cand noi si motanelul nostru, Escu, am cunoscut-o pe Ada. Desi Escu este foarte imprevizibil si reticent cu strainii, Ada a reusit sa il stapaneasca de fiecare data, i-a vorbit, s-a jucat cu el, desi el nu se arata prea interesat. Dar noi, ca stapani, am apreciat enorm efortul. Mai mult decat atat, am gasit litiera curata si vasele cu apa si mancare intotdeauna pline, deci Escu nu a dus lipsa de nimic. Ada ne-a inteles nevoile de fiecare data, a fost flexibila si am putut comunica deschis la orice ora. Foarte pe scurt, nu stim ce am face fara Ada si ii multumim pentru tot! E un super om si si e evident ca iubeste animalutele de orice fel :)
Motanii mei, altfel niște prețioși, au zis că e faină Ada și abia așteaptă să mai vină pe la ei. Adică eu pot pleca liniștită, că nu mă penalizează la întoarcere. 😺 Serios vorbind, nu e deloc ușor să găsești pe cineva de încredere căreia să îi lași responsabilitatea de a avea grijă de animăluțele tale de companie și de a se asigura că e totul în regulă cu ei și, implicit, cu casa ta. Mulțumesc, Ada!
Imi pare rau dar nu reusesc sa inteleg recenziile de mai jos. Ada este ok in sensul in care a pus apa pisicii si a curatat nisipul (mancarea era deja automatizata). Insa in rest, fiecare vizita a durat 10-15 minute. Am rugat-o sa mangaie si sa bage in seama pisica (desi ne gandeam ca asta e by default), dupa ce am vazut pe camera ca e suparat. A alocat maxim 2 minute pentru acest subiect. Punctual, in plus fata de cele de mai sus, au fost cateva aspecte care ne-au deranjat in particular, respectiv: - Nu a schimbat nisipul pisicii. Avand in vedere ca am fost plecati aproape trei saptamani, desi a fost curatat nisipul, am rugat expres sa fie si schimbat o data, fapt ce nu s-a intamplat. - Am rugat sa se puna apa si intr-un bol mai mare din bucatarie, intrucat pisica are obiceiul de a-si darama bolurile mici. Din nou, acest fapt nu s-a intamplat. - Bolurile mici ale pisicii nu au fost curatate inainte ca apa sa fie schimbata. Cand am ajuns acasa a trebuit sa frecam destul de puternic cu buretele pentru a elimina reziduurile intarite de pe acestea. In concluzie, strict pentru o interacțiune scurta si impersonala, este ok, va pune apa si mancare. Probabil e util pentru o plecare de scurta durata. Orice peste 5 zile, nu recomandam. Ne-am gandit mult daca sa scriem sau nu aceasta recenzie, repet, pentru o interactiune impersonala e in regula. Cu toate acestea cred ca e important sa aratam si experienta noastra, avand in vedere ca noi ne-am fundamentat alegerea pe recenziile de mai jos, pe care nu le identificam cu realitatea.
Emina mi-a răspuns într-un timp scurt pe platforma la cererea mea, și a doua zi am mi-am lasat cu încredere blănosul la ea și soțul ei pt un Weekend. Totul a fost perfect, mi-a trimis poze și clipuri cu el in fiecare și a fost si fericit. Cu siguranța voi mai apela la ea.
ORIBIL!!! Tineti-va dreptate. Lipsa de compasiune, profesionalism, neglijența. Acesta individa care nu știu de ce vrea sa lucreze cu animalele, mi-a lăsat apartamentul cu animale neîngrijite mai bine de 24h și apoi mi-a dat BLOCK, in condițiile in care eu sunt plecată din tara… Știu pt ca am camere instalate pt a-mi supraveghea bestiile. Va rog, cu mare grija pe cine chemați va puteți trezii ca nu are cine sa le hrănească si ca trebuie scoateți din mâneca un nou pet sitter.
clienta a realizat ulterior ca nu ii dadusem block, a solicitat si stergerea review ului. Pe scurt, conflictul a aparut intrucat locatia si haosul din apartament m-au determinat sa incheiem intelegerea. Mai mult, dansa nu a specificat ca unele pisici au giardia, nu corona.
Am postat un public request de care domnisoara a fost interesata, raspunzand cu o oferta. Cu doua saptamani inainte de data evenimentului ne-am auzit la telefon, totul in regula. Cu alte 3 zile inainte de eveniment iar ne-am auzit, urmand sa revina dupa ce isi verifica programul pentru a imi spune cand ne putem cunoaste. Aceasta pre-cunoastere a fost propusa tot de ea, eu n-am vrut sa o suprasolicit cu nimic. In aceeasi si seara mi-a dat un mesaj in care imi zicea ca pleaca din Bucuresti si nu mai poate sta cu al meu catel. Daca nu esti sigura de ceva, nu mai raspunde la requesturi si ai taria de a iti asuma cand incurci pe cineva cu un telefon, nu printr-un mesaj.
O recomand cu mare drag pe Georgiana! Pisicuta mea Luna a indragit-o in cele 7 zile cat a fost vizitata, a fost ingrijita si alintata, am primit zilnic poze si filmulete si informatii despre cum mananca si bea. Comunicarea a fost excelenta. Desi am prelungit perioada discutata cu inca 2 zile, Georgiana nu ne-a lasat balta si a fost in continuare alaturi de Luna care a fost atat de fericita incat i-a oferit un masaj facial pe care mi-l oferea doar mie :)) Cu siguranta vom mai apela la Georgiana! Multumim!!!!
Multumesc frumos, Beatrice! Si motanul Timmi multumeste frumos! Pentru el, la Beatrice, a fost vacanta, iar eu zilnic am primit poze si feedback. Uite asa, doua saptamani au fost minunate pentru blanosul meu, care a fost rasfatat si dragalit, la fel cum as fi facut-o eu. Beatrice cea mai buna bona pe care o puteti alege! Multumesc inca odata!
Am cautat pe cineva cu experienta pt a-l plimba pe al nostru blanos, spun exeperienta deorece este vb de o rasa f incapatanata, mai exact un mascul de Akita Inu. Silvia a raspuns prezent solicitarii noastre, cu f mult profesionalism si iubirea s-au inteles de minune. Ii multumim pt grija si devotament.Vom mai apela la serviciile ei pe viitor. Multumim!
Georgiana was a very lovely person, carrying deeply for our old cat and making sure she was as comfortable as possible. You can clearly see that she loves animals, and really enjoys what she does. She was a very good communicator throutghout and she kept us up to date sending videos and pictures of Aisha :) Thank you Georgiana, we'd love to have you as our pet sitter again!
I had an amazing experience dog sitting for Sofia! She gave me everything I needed for her doggie, even brought an extra item I requested, and she was extremely supportive during the entire time! Her doggie is lovely, very well trained, and sociable; he gets along well with everybody, pets or people. Would definitely recommend and do it again! ❤
I had such a nice experience with Ioana! She was communicating with me, she was open to what was convenient for me every step of the way, helpful and I will definitely contact her again for pet sitting! My dog had such a good time, I could see from the videos and pics she sent me, he was very happy, also he was sad the day she gave him back to me and I think he was missing her!❤
Ramasi fara pet sitter, inainte de concediu, si avand 2 catelusi, am apelat la Silvia. O recomandam cu tot dragul fiind o persoana in care am regasit cerintele noastre in materie de pet sitter (de la dragostea pentru animalute pana la rabdarea necesara pentru lucrul cu acestea). Cu siguranta vom apela si pe viitor la Silvia careia ii multumim din partea catelusilor nostri
Am avut o experienta pozitiva cu Silvia, iar Codi al nostru s-a atasat foarte repede de ea si s-a bucurat de cele 2 saptamani la "Silvia's Spa" :) . Am apreciat ca Silvia a vrut sa il cunoasca inainte si sa stabileasca o conexiune cu Codi, mai ales ca el la inceput este destul de reticent fata de persoanele necunoscute. Ne-am bucurat zilnic de poze si filmulete, iar Silvia a avut grija de Codi conform indicatiilor noastre. O recomandam cu drag si cu siguranta vom mai apela la ea. Multumim, Silvia! ❤️
Alexandra s-a descurcat de minune in acest weekend cu fetele mele - 2 pisici si o metis labradoare nazdravana. E un om super care iubeste cu adevarat animalele si care mi-a urmat cu atentie toate sfaturile/instructiunile pentru blanoase. Chiar ma simt implinita pentru ca acum am incredere sa apelez din nou la serviciile ei atunci cand nu am cu cine sa le las (a fost prima experienta in care am apelat la serviciile unui petsitter). Este punctuala si mi-a trimis poze de la fiecare vizita, am avut o comunicare super ok. Multumesc din nou si sper sa ne revedem! <3
Am lăsat-o pe Mâțulică 5 zile la Georgiana, au fost cele mai frumoase zile pentru ea deoarece a avut parte de activitate și joaca permanent, având și ea un pisoi de aceeași vârstă. Este o persoana minunata, o recomand din tot sufletul. Am primit poze și videoclipuri constant. De asemenea, am putut sta fără nicio grija deoarece știam ca e pe mâini bune. Cu siguranta voi reveni la ea, iar Mâțulică abia așteaptă sa-și revadă prietenul. RECOMAND !!!
Alexandra m-a ajutat enorm in acest weekend cu vizitele pentru blanosii mei (2 pisici si un metis de labradorita mai nazdravana). A avut grija sa ma tina la curent (si cu poze) in permanenta in legatura cu ce mai fac domnisoarele mele si mi-a urmat indicatiile intocmai pentru fiecare dintre ele. Este un om minunat, de care atat pisicile, cat si catelusa mea s-au atasat inca de la prima intalnire, iar eu cu siguranta voi apela si pe viitor la serviciile ei! <3
Îți mulțumesc din suflet ♥ ♥ La fel de minunați sunteți și voi, tu și blanosii și a fost o placere sa ma întâlnesc cu ei zilnic, cât ai fost plecata 🤗Ai niște minunății lângă tine și o casa unde îți e și dragul sa intri ♥ Te pup cu drag, abia aștept sa ne revedem 🤗 ♥
I am very happy with Sanziana. She spent a lot of time with Zuzi on her visits. She plaid with her a lot and sent me videos. I managed to relax on my trip and not feel so guilty about leaving Zuzi all alone at home. Best part is that when I came back, Zuzi was happy and didn't feel the need to argue with me for leaving her. I really recommend Sanziana for this type of services.
Silvia e minunata. S-a înțeles foarte bine cu catelusa mea de talie medie. Am avut nevoie de vizite la domiciliu cateva zile si s-a prezentat cum a promis. S-a si jucat cu catelusa si a luat in considerare detaliile prezentate de mine la hranirea si ingrijirea ei. Am primit poze si filmulete si am comunicat zilnic. Voi mai apela cu siguranta la ea.
Când am cerut ajutor pe acest site pentru motănelul meu, am primit mai multe oferte decât mă așteptam. Dar instinctul mi-a spus s-o aleg pe Georgiana și după ce am vorbit la telefon, m-am felicitat pentru alegerea făcută. Georgiana este o persoană caldă, blândă și răbdătoare. După două săptămâni de stat cu ea, pisoiul meu nu prea mai voia să vină acasă 😂 Găsise la Georgiana o atmosferă ca acasă și bonus un prieten, pe Ziggy; cel mai prietenos motan pe care l-am văzut. O recomand pe Georgiana din toată inima, cu siguranță vom mai apela la ea. Mulțumim mult, Georgiana!
A fost o placere sa "lucrez" cu Iulia! Mai bine de o saptamana, Iulia a avut grija de cei doi pisoi din dotare, un pic mofturosi si unul dintre ei cu medicamentatie si cerand atentie suplimentara. Experienta mea a fost ca Iulia a avut grija de blanosi absolut excelent avand in vedere cerintele suplimentare unei vizite standard. Hrana, reimprospatare apa, medicamentatie, adaptare la nevoile (cerintele :-)) blanosilor, iubareala au fost parte din rutina zilnica a vizitelor Iulie. Multumesc Iulia! Datorita tie am putut pleca si sta linistita.
Recomand cu caldura! Deja suntem clienti fideli de la sfarsitul anului 2021. Avem o catelusa bischon havanez Lala, aproape oarba si destul de challenging ca temperament, insa Mihaela si Milo au facut-o sa se simta in siguranta si ii ofera mereu un spatiu prietenos. Putem pleca linistiti de fiecare data, pentru ca am incredere in Mihaela ca o ingrijeste pe Lala asa cum ne dorim si ca stie sa abordeze momentele dificile asa cum am face si noi (poate chiar mai bine). Lala se simte bine la ei, si de fiecare data am luat-o inapoi linistita ceea ce este foarte important. Revenim de fiecare data cu bucurie pentru ca avem incredere ca Lala este pe maini bune, este ingrijita, rasfatata si se simte bine in lipsa noastra.
Daniela este o persoana de nota 10+, pe care o recomand cu mare drag. Ea a reușit sa se apropie de pisicuta mea căreia îi este teama de persoanele necunoscute. Tine mereu legătură cu tine, trimite poze, filmulețe și reușește sa liniștească orice stăpân căruia ii era frica sa își lase animalutul singur. Cu siguranță voi mai apela la ea.
Am apelat pentru prima dată la astfel de servicii și am cunoscut- o pe Denisa, care este minunată. Cei doi căței ai mei s-au bucurat de cum au vazut-o, deși unul dintre ei este mai reticent cu persoanele necunoscute. Este serioasă și a respectat orele stabilite pentru plimbări. O recomand cu drag!
După cinci zile și jumătate în care am fost plecați, iar Andreea s-a mutat la noi, ca să aibă grijă de câinele nostru, am găsit casa mult mai bine decât am lăsat-o. :) E un om respectuos și cu mult bun-simț, cu drag mare de animale și cu grijă față de toți cei din jur. Noi ne-am simțit foarte liniștiți știind că animăluțul e cu ea, mai ales că primeam informații, poze și filmări constant. Am revenit acasă la un cățel foarte liniștit, care a fost îngrijit bine cât timp noi nu am fost prin zonă. O recomand pe Andreea cu tot dragul.
Ada l-a avut in grija pe iepurasul nostru timp de o saptamana, el mutandu-se la ea cu totul, de la cusca, la sacii de talas si mancare, la puful mult.....pentru ca era in luna in care naparlea de zor :)) Ne-a trimis zilnic poze, iar cand i s-a terminat fanul, a avut grija sa ii cumpere exact acelasi brand :D Multe multumiri din nou ca i-a purtat de grija urechiatului nostru, ne-a salvat concediul! :)
Alexandra a fost extrem de grijulie cu pisicul nostru. Ne-am intalnit inainte de a lasa pisicul pentru a pune toate detaliile la punct. Am fost primiti cu drag si pisicul a pus instant stapanire pe casa. Alexandra ne-a tinut zilnic la curent si ne a trimit poze si video-uri. Pisicul nostru si-a facut o prietena cu acesta ocazie. Multumim mult. Speram ca ne vei primi iar si ne pare rau pentru buretii de bucatarie disparuti. 😂😂😂🕵️♂️
Multumiri pentru atentia, grija si empatia deosebita fata de pisoiasul nostru. Am primit vesti si poze/video , zilnic , am.comunicat foarte frumos pe toata perioada cazarii, si am fost linistiti ca pisoiasul nostru este intr-un mediu primitor si iubitor. Vom mai apela cu incedere si pe vitor. Multumiri.
Multumiri pentru atentia, grija si empatia deosebita fata de pisoiasul nostru. Am primit vesti si poze/video , zilnic , am.comunicat foarte frumos pe toata perioada cazarii, si am fost linistiti ca pisoiasul nostru este intr-un mediu primitor si iubitor. Vom mai apela cu incedere si pe vitor. Multumiri.
Rosana este extraordinara; in general sunt stresata cand plec de acasa si las pisoii cu cineva, dar cu ea a fost atat de usor si am simtit cu adevarat ca pot sta fara griji. Rosana tine cont de absolut fiecare rugaminte, nu a fost un singur lucru pe care sa il mentionez si sa nu fie facut exact cum am rugat-o, este o tipa super calda si iubitoare de animale, o recomand din tot sufletul si stiu sigur de acum incolo la cine vom apela cand suntem plecati de acasa :)
Am apelat la Silvia când ma aflam in situația de a găsi pe cineva rapid in a avea grija de Mango, bishonul meu si pot spune cu sinceritate ca a fost foarte prompta si binevoitoare in a ma ajuta. Silvia este o persoana calda si iubitoare de animale, o fire calma si intelegatoare dar mai ales corecta si foarte atenta la nevoile cățelului tau. Mi-a trimis poze pe tot parcursul perioadei si am fost foarte bucuroasa sa văd ca Mango se simte așa de bine si chiar a fost supărat când a trebuit sa o părăsească. 😄 Încă o data , mulțumesc Silvia!!! Cu drag voi mai apela si cu alte ocazii! Te imbratisez ❤️
I-am lasat Adei in grija pentru o saptamana cele 2 porcusoare de guineea pe care le am. De fiecare data am emotii cand le las cu o persoana noua pentru ca sunt niste animalute mai sensibile mai ales ca una din porcusoare necesita administrarea unui tratament zilnic. Dar Ada a fost foarte draguta si a avut grija de ele, i-a administrat tratamentul si am putut sa stau linistita in saptamana de concediu pe care am avut-o.Cu siguranta pe viitor voi apela la ajutorul ei cand voi mai avea nevoie! Recomand cu drag.
Daniela e o persoana calda, care iubeste animalele, și cunoștințele ei o fac sa fie o persoana de încredere cu care sa lași animalutul. In cele 5 zile in care pisica mea a stat cu Daniela, am primit updates zilnic și s-a asigurat ca exista absolut tot ce e nevoie. Recomand cu caldura! 🙏🏼
Silvia este o persoana foarte potrivita pentru acest job: intelegatoare, receptiva, prompta, iubitoare de fiinte necuvantatoare; reactioneaza foarte bine si placut cu animalele (avem doi catei din rasa Samojede, nu este o treaba simpla). Totul a decurs mai bine decat ne asteptam! Multumim mult si pe curand!
Am apelat la Ada pentru a avea grija 3 zile de motanul meu, la mine la apartament, pentru ca era din scurt si nu aveam unde in alta parte sa apelez. Pe parcursul celor 3 zile am primit confirmare de la Ada ca totul este ok cu motanul, am primit chiar si poze/filmulete. Cand m-am intors era bine sanatos. Cu siguranta voi mai apela si cu alte ocazii, daca este disponibila, si o voi recomanda mai departe. Multumesc!
Juni is the best!! A fost prima oară când patrupedul nostru a stat fără noi. Juni e super drăguță, ne-a trimis poze și video cu pufosul nostru. Al nostru cățel are și o afecțiune genetică iar Juni, pentru că e pur și simplu cel mai fain petsitter ever, pe lângă recomandările de la mine a căutat și info suplimentar legat de îngrijirea cățelului nostru! Am rămas impresionată de cât de OK l-am recuperat pe pufos de la ea și cu siguranță vom mai apela la serviciile ei în caz de nevoie! Recomand fără dar și poate! Ești super tu, motherofalldogs! Mulțumim!
În mod normal nu mi-aș fi lăsat pisicuța pe mana unui străin, dar Daniela mi-a înlăturat emoțiile în momentul în care ne-am întâlnit. Emană căldură și voie buna, iar atenția și implicarea de care a dat dovadă în îngrijirea micuței Grace m-a convins ca este o persoană serioasă, care iubește animalele și la care voi apela fara ezitare în viitor. O recomand cu multa căldură și încrede!
I had a lovely experience with Georgiana. This was my first time letting my cat home over the weekend, and finding Georgiana gave me confidence that everything will be alright. She is a trustworthy person, easy to talk with and we kept in touch over the weekend. She made sure that my cat is ok and texted me during her visit. I gladly recommend her :)
Am cunoscut-o pe Denisa împreună cu pufoșii mei ,dar din păcate a trebuit să contramandez serviciile pe care le-am solicitat fiind nevoie de o altă programare ulterioară . Dar din prima clipă am îndrăgit-o atăt eu căt și pisicuțele mele ,are un lipici incredibil atăt la animăluțe căt și la noi oamenii ! sunt sigură că va deveni un medic veterinar excepțional din toate punctele de vedere ceeea ce îi doresc din suflet ! O recomand cu foarte multă căldură și aștept cu nerăbdare colaborarea viitoare .
Rosana este un om minunat, iar puiul meu a fost in al 9-lea cer cat a stat la ea. Drept dovada faptul pozele si filmuletele primite, dar si faptul ca nu a parut ca i-as fi lipsit cand ne-am revazut dupa 2 zile( in conditiile in care si dupa cateva ore in care nu sunt langa ea, atunci cand ma intorc e in extaz). Abia daca m-a bagat in seama dupa cele 2 zile cu Rosana. Sunt foarte incantata, dar si recunoscatoare ca am intalnit-o. O recomand cu caldura si incredere si cu siguranta voi mai apela la ea si pe viitor.
Faptul de a-i incredinta cockerul nostru de 8 luni, pentru 4 zile, Georgianei, a fost una din cele mai bune decizii pe care am luat-o in ultima vreme. Desi in urma anuntului postat pe platforma primisem 4 oferte, din care una din partea unei persoane care locuia in cartierul in care locuim, deci aproape de noi, am preferat sa o alegem pe Georgiana, care locuia tocmai in partea cealalta a Bucurestiului, atat datorita mesajului pe care ni l-a trimis prin care ne informa ca e dispusa sa aiba grija de Hugo, cat si discutiei telefonice avute ulterior cu ea, ambele inspirandu-ne din start incredere deplina in interlocutor. Georgiana s-a prezentat si s-a dovedit a fi si in realitate o persoana empatica, foarte responsabila, care ia in serios sarcina pe care si-o asuma. Grija constanta pe care a manifestat-o fata de animalutul nostru, felul prompt in care a raspuns mereu la mesajele noastre, faptul de a ne fi trimis zilnic poze si filmulete cu micul nostru cocker, toate au dovedit ca am avut o buna intuitie cand am ales-o drept pet sitter pentru weekendul trecut. Pe scurt, in urma experientei mai mult decat pozitive avute, o recomandam pe Georgiana drept un pet sitter de exceptie si personal vom mai apela la ea cu toata increderea!
Rosana s-a descurcat impecabil cu cateii nostrii, un Cane Corso si un Amstaff, depasind orice mentalitate invechita in legatura cu aceste rase, foarte intelegatoare si rabdatoare cu o imensa iubire fata de patrupezii nostrii. In plus de asta, cand ne-am intors din concediu am avut marea surpriza sa gasim si cookies si un biletel de welcome back. Pe langa un pet sitter de incredere, ne-am castigat si un prieten de incredere, cu care o sa colaboram fara nici-un fel de dubiu si pe viitor. Recomandam cu incredere!
Un om minunat ! Copilasul meu sufera de putina anxietate si devine si mai agitat de cat este de obicei, atunci cand nu este cu mine. L-am mai lasat la parintii mei de cateva ori si a fost foarte trist si nu a mancat nimic pe o perioada foarte lunga. Am fost socata atunci cand Ada mi-a dat mesaj sa ma anunte ca tocmai a mancat cainele! Recomand din tot sufletul! ❣️
Andreea a fost extraordinara. A fost prima data cand am avut nevoie de cineva care sa il ingrijeasca pe motanelul nostru in absenta noastra si am avut un mare noroc cu ea. Motanelul e inca mic si aveam nevoie de cineva care stea cu el cat mai mult. Am stat mai mult decat linistiti, Micutul s-a atasat de ea rapid si se vede ca a primit toata atentia necesara. A fost super intelegatoare si cu noi si cu el si cu siguranta e persoana la care vom apela prima data cand avem nevoie. E o persoana empatica, profesionista si care iubeste animalele. Suntem mai mult decat fericiti.
Daniela este o fată super de treabă și grijulie. Noi am apelat la ea când a trebuit să plecăm pentru câteva zile peste graniță și din păcate nu am putut-o lua pe Daisy a noastră cu noi. Daniela a găzduit-o și a avut grijă de ea, s-a împrietenit, s-au jucat și am primit poze și feedback zilnic. Apelez la ea de fiecare dată și o recomand cu drag pentru oricare stăpân de animăluț ❤️
O recomand cu caldura pe Daniela. Se vede ca iubeste animalutele, si ele simt asta de la prima intalnire. Pisicuta mea a fost foarte rasfatata si iubita pe perioada sederii la ea. Am primit update-uri zilnic prin poze sau filmari. Cu siguranta voi apela la serviciile ei si pe viitor.
Am apelat la Daniela cu emotii, avand in familie o beagle-oasa. Dar ea ne-a primit in gazda fara sa ezite si de atunci Jessy are o noua prietena care o rasfata din cand in cand. De fapt, are chiar doua prietene... Si colega de apartament :) Vom apela mereu cu drag si incredere la serviciul de petsitting.
Daniela este o fiinta luminoasa. Si privirea ei, dar mai ales interioritatea. Si se ofera asa cum este pentru animalutele care ii sunt dragi. Si ele simt asta, asa ca, pisicile mele sperioase si zburlite catre straini, se imblanzesc instantaneu cand o vad prin preajma. Si vad asta de fiecare data cand de la fata locului imi trimite pozele de care am nevoie ca sa-mi astampar dorul si grija pentru ele. Asa ca, oriunde as fi, stau linistita ca acasa lucrurile sunt asa cum trebu
Recomand cu caldura! Pe langa grija de nota 10 si sesiunile de joaca cu cele doua pisici, filmuletele primite la fiecare vizita, Daniela a avut grija inclusiv de boacanele pe care cele doua nazdravane le-au facut in lipsa mea. Un pet sitter de nota 10 cu o mare dragoste fata de animalute!
Catelul meu a refuzat constant sa se plimbe cu altcineva dar a stat fara probleme cateva zile cu Daniela. Am fost permanent informat, am avut permanent fotografii si cu siguranta voi mai apela cu incredere.
Catelusa mea de 7 luni a fost bine ingrijita de Mihaela, a fost scoasa la plimbare, a socializat si s-a jucat cu labradorul sitterului. Din pacate toata experienta m-a costat 370ron de vineri dupa amiaza 17h00 pana duminica 19h30, fata de 200ron cat mi-am programat (100ron/zi). Inca 50ron pentru cele doua ore si jumatate in plus fata de 48, plus un cablu apartinand sitterului in valoare de 120ron, aparent ros de catelusa mea. O recomand pe MIhaela pentru modul in care se ingrijeste de animale, insa doar daca sunteti deschisi a va asuma eventuale costuri neprevazute pentru perioada in care cainele este sub supravegherea si in responsabilitatea ei.
O experienta minunata! Pisicuta noastra s-a adaptat perfect, sederea a fost mai mult decat placuta! Multumim ptr imaginile zilnice care ne-au ajutat sa observam ca totul este ok. Un petsitter iubitor de animale, perfect ptr blanoasa noastra mica si rasfatata. Recomand cu drag 🤗
Avem o colaborare tare buna cu Denisa. Vine de 2 ori pe saptamana sa-l plimbe pe catelul noastru - Odin, un Ciobanesc de Berna. De fiecare data cand ajunge in parc ne trimite cate o poza sau un filmulet cu el, ceea ce e tare dragut. Este corecta cu banii si serioasa in legatura cu angajamentele sale. Speram sa-l plimbe pe Odin cat mai mult.
Am apelat la serviciile Laurei si pot spune că “băiatul” nostru Buddy, a fost tratat si s-a simțit exact ca și acasă. Relaționarea a fost perfectă și pe aceasta cale doresc să mulțumesc că printre noi mai există persoane cu o asemenea dragoste de animale! Recomand din toată inima!🙏
O recomand cu mare caldura pe Denisa! A fost foarte comunicativa si am putut sa ne intelegem foarte bine cu ea. Interactiunea ei cu cele doua pisici care le detinem a fost foarte impresionanta, cele doua fiind foarte sperioase de fel dar au fost calmate rapid de catre ea si au devenit foarte usor atasate. In continuare suntem foarte multumiti si entuziasmati de o colaborare de lunga durata cu Denisa!
O recomand cu drag pe Denisa, care a raspuns rapid nevoii mele de a gasi pe cineva responsabil care sa il viziteze, hraneasca si sa ii curete "mediul" motanului meu. Chiar si Tomita a fost incantat - bazat pe pozele primite zilnic, faptul ca s-a jucat cu Denisa si atitudinea lui dupa ce am revenit acasa. Voi mai apela la Denisa si in viitor.
In ciuda faptului ca motanelul Ari este un neastamparat si face numai prostioare,Ada a reusit sa il tina in frau si a trimis poze pe toata perioada sederii cu pisicul. De asemenea, i-a taiat si unghiutele si ne-a sfatuit legate de alimentatia pisicului. Recomand din toata inima si cu siguranta vom apela si pe viitor la serviciile Adei. Multumim din suflet!
Recomand din toată inima să apelaţi la serviciile Georgianei! Este o persoană foarte pozitivă, cu o atitudine profesionistă faţă de ceea ce face şi este un om care chiar iubeşte animăluţele şi ştie cum să le îngrijească! Am lăsat motănaşul meu în grija ei pentru 12 zile, timp în care am primit mereu informaţii, poze şi video-uri despre el, iar când a avut o urgenţă medicală (chiar în ajunul Revelionului), Georgiana a tratat situaţia cu cea mai mare seriozitate şi a găsit şi veterinar deşi nu mai lucra nimeni atunc (totul s-a rezolvat cu bine din fericire)i. O colaborare foarte plăcură pentru care mulţumim!
O recomand cu mare drag pe Denisa. Ne-a ajutat atat cu plimbari, cat si cu vizite acasa pentru catelul nostru anxios. El a placut-o de la prima intalnire desi, de fel, este foarte suspicios fata de toti oamenii care se apropie de noi. Apoi, la fiecare intalnire cu ea, catelul se bucura ca si cum si-a intalnit un prieten foarte bun. Denisa este foarte calma si rabdatoare, iar animalele probabil simt asta si o accepta usor. Noi vom apela la ea de fiecare data cand va mai fi necesar.
În discuție telefonica totul părea perfect, inclusiv stabilirea unei întrevederi pentru a vedea câinele. Din păcate totul s-a oprit aici deoarece, chiar daca in mesaje am stabilit ca ma veți contacta, acest lucru nu s-a mai întâmplat, cu toate ca eu am sunat de nenumărate ori. Au trecut 3 zile in care ați fi avut posibilitatea măcar un mesaj să fi trimis, fie el si negativ. Din păcate nu va pot recomanda ca fiind o persoana serioasa iar aprecierea mea este pe măsura reacției dumneavoastră .
O recomand din toata inima pe Ada, care a avut grija sa-mi trimita in fiecare zi poze si filmulete cu pisica mea din care am putut sa vad cat de mult i-a facut placere sa stea cu ea si cat de repede s-a acomodat. Un mare plus a fost si faptul ca este medic veterinar si a semnalat o problema de sanatate la pisica si m-a sfatuit ce sa fac pe mai departe legat de acea afectiune. Sper sa ne mai revedem cand va mai fi nevoie ❤❤
Wonderful overall experience, took care of my cat for nearly 2 weeks ; sent me constant updates of videos and pictures and felt comfortable knowing he's being cared for well. Was my cats first time interacting with another cat aswell and she ensured they got accumulated to each other and got along. Definitely recommend ! Thank you again :)
Excelent pet sitter! Ma simt foarte linistita stiind ca micuta mea e la Adriana. E foarte iubitoare si grijulie si mentine o comunicare foarte buna pe tot parcursul sederii, trimitand poze si multe detalii despre felul in care catelusa mea si-a petrecut ziua. Am avut emotii sa caut sitter pe timpul sarbatorilor dar am avut foarte mare noroc sa dau peste Adriana. Recomand cu multa caldura!
Dacă era gata,gata sa renunțăm la mini vacanta de ziua mea pentru ca nu știam ce sa facem cu pisicile adoptate, am " găsit" aceasta doamna minunata,Georgiana, care a avut grija de ele ,le a hrănit și le a administrat și medicamentul ce trebuia sa l primesca. Cu siguranță vom apela la ea și data viitoare. Mulțumim!
Recomand cu cea mai mare încredere! Am lăsat 4 zile iepurașul, care avea nevoie și de tratament zilnic, iar lucrurile au fost perfecte :) flexibila in ceea ce privește programul (i-am lăsat iepurașul destul de devreme dimineața și l-am luat inapoi seara tarziu), am primit poze și mesaje cu detalii pe toata perioada cazării, s-a asigurat ca iepurașul primeste tot ce are nevoie. Nu puteam fi mai mulțumită! :)
Ma bucur mult ca am găsit o persoana de încredere și asa drăguța ca Denisa. Cățelușul meu a fost plimbat cum am stabilit, am primit poze mereu si cred ca nici nu mi-a simțit lipsa. Comunicarea a fost foarte buna si o recomand cu mare drag, am fost incantata si eu si Ralph! Mulțumesc, Denisa!
Este prima oara cand fac apel la un catsitter si la site-ul vostru, cum am avut pana acum impresia ca este mai simplu sa ma organizez cu prieteni. Wrong, am avut o urgenta pentru care a trebuit sa plec din tara si m-am putut organiza in cateva ore cu CareToPets, ceea ce a fost nesperat si mai ales foarte placut. Am 6 pisici (din care 3 in foster si un pisic cardiac care necesita zilnic medicatie) si am avut norocul sa o intalnesc pe Denisa, care este minunata . A fost "love at first sight", pisicile au adoptat-o imediat inca de la interviu, iar felul serios, matur si constiincios prin care Denisa a abordat jobul m-au impresionat sincer. Pe langa faptul ca iubeste grozav animalele, Denisa anticipeaza lucrurile, face mai mult decat te-ai astepta si se implica ca si cand ar fi animalutzele ei, intelegandu-le foarte bine si identificand usor personalitatile fiecaruia. Denisa are foarte mult bun simt, este politicoasa, prietenoasa, eficienta si se pune in locul tau, lucru rar si pretios. Pe langa faptul ca am fost extrem de linistita sa stiu ca Denisa se ocupa de pisici (dar si de plantele mele), m-am simtit cu ea de parca o stiu dintotdeauna si cu siguranta voi deveni Denisa addict. O recomand cu mare placere si din toata inima, daca sunteti in Bucuresti si mai ales in jurul Cismigiului, nu ezitati - este o minune de om caruia i-as da 11 puncte din 10 si un rating de 6 daca 5 este limita. Merci frumos, Denisa 🐾💞
Am lasat catelul meu ciobanesc la ei, a fost o experienta pozitiva atat pentru noi cat si pentru catel care s-a simtit bine acolo, si a avut suficient spatiu sa alerge. Au trimis inclusiv video/poza cu catelul, sa-l putem vedea. Totul a decurs super ok, comunicarea cu Georgiana si parintii ei a fost de nota 10 Recomand cu caldura!
Florina este O persoana de nóta 10* Recomand cu drag tuturor,catelusul nostru a fost tratat impecabil,a fost linistit,iubit sí alintat. Multumesc inca odata din tot sufletul Fiorentina,a fost pentru prima oara la tine,dar cu siguranta von reveni tót la tine ori de cate ori vom avea nevoie!!
Florentina este O persoana de nóta 10* Recomand cu drag tuturor,catelusul nostru a fost tratat impecabil,a fost linistit,iubit sí alintat. Multumesc inca odata din tot sufletul Fiorentina,a fost pentru prima oara la tine,dar cu siguranta von reveni tót la tine ori de cate ori vom avea nevoie!!
Am avut o colaborare foarte buna cu Denisa, care l-a plimbat timp de doua saptamani pe Mir. BIG, pug-ul meu de 5 ani. Denisa este o persoana punctuala, atenta si cu bun simt. O recomand cu incredere. Prntru noi, experienta Denisei in medicina veterinara a fost un mare plus deoarece a stiut cum sa reactionze intr-o criza de reverse sneezing fara a se panica.
Corina mi-a fost de mare ajutor de doua ori pana acum si cu siguranta voi mai apela la ea. Comunicarea a fost foarte buna inca de la inceput, iar fetele mele au indragit-o din start (catel + pisica). Am primit mereu poze si filmulete in momentele lor de afectiune sau din timpul plimbarilor lungi. A avut grija ca la intoarcere sa gasesc totul in ordine, ba chiar trebuie sa recunosc ca mi-a facut casa sa arate mai bine decat la plecare! Nu in ultimul rand, atunci cand catelusa mea suferise recent o operatie, a ajut grija sa ii refaca si bandajul. Cu siguranta recomand!
O recomand pe Denisa din tot sufletul! Este foarte draguta, linistita si punctuala. Ne-am inteles foarte bine dar ce este cel mai important este ca am stat linistita stiind ca are grija de catelusa mea. A venit mereu la timp si mi-a trimis poze si filmulete in care se vedea foarte clar cat de incantata era catelusa de intalnire :). Inspira incredere, bunatate si seriozitate de la prima intalnire. Nu mi-am facut griji, am stiut ca totul va fi pe maini bune. Cu siguranta voi apela la ea, ii multumesc foarte mult si ma bucur ca am cunoscut o fata asa linistita, atenta si cu bun-simt.
Ii multumim Alexandrei pentru colaborarea extrem de buna pe care am avut-o. L-a plimbat timp de aproape doua saptamani pe catelul nostru - fox terrier in varsta de 5 ani - si s-au inteles foarte bine. Am comunicat foarte bine cu Alexandra, a fost foarte serioasa si punctuala, a raspuns de fiecare data la mesaje. A fost o experienta foarte placuta. Alexandra, ma bucur ca ne-am cunoscut!
O recomand pe Ada cu drag. Max, motanul meu, a avut parte de cel mai bun tratament, zici ca a fost in vacanta. Catelusa ei este prietenoasa, iar Max s-a adaptat la viata cu un catel in casa, chiar daca nu mai interactionase cu altii inainte. Ada mi-a trimis f des poze si filmulete, pentru a ma asigura ca e totul in regula. Daca o sa mai am nevoie, cu siguranta voi mai apela la ea.
Mihaela a avut grija de perușul meu, Pui, cele 10 zile cât am fost plecată și sunt mega mulțumită! E clar că este foarte caldă și blândă cu animăluțele, Pui nu arăta deloc stresat sau supărat când l-am revăzut, și nici în pozele pe care mi le-a trimis Mihaela. Se vedea că se simte bine și că se acomodase, ceea ce înseamnă că a avut parte de un mediu liniștit și fără stres. In plus, Mihaela este foarte prietenoasă și caldă că persoană, îți este mai mare dragul să stai de vorba cu ea. 100/10, would absolutely ask her to pet sit for me again! Recomand cu caly! 💖
Dupa doua saptamani cu Juni, pot spune ca Sasha a avut parte de o vacanta perfecta. Am apreciat atitudinea deschisa si flexibilitatea pe care Juni o ofera cu caldura. Fiind doua saptamani de sitting at owner, Sasha nu s-a simtit singura avand pe Juni alaturi aproape non-stop. Comunicarea a fost constanta si transparenta, sporind increderea ca am facut alegerea corecta. Cu siguranta Juni este o profesionista in domeniu. Dar mai mult de atat, este pasionata de ceea ce face si transmite acest lucru prin energia pozitiva si dragostea neconditionata pe care o are fata de prietenii nostri patrupezi. Pe tot parcursul concediului am avut certitudinea ca exista cineva care are grija de catelusa ca de copilul ei #motherofalldogs A fost prima experienta alaturi de Juni si mai mult ca sigur nu va fi ultima!
Am apelat la Ada pentru a îmi plimba câinele. Ada a întâmpinat dificultăți, deoarece Luna a refuzat interacțiunea preț de 10 minute, desi se cunoscuseră cu câteva zile înainte. Ada a rămas calmă și a reușit în cele din urmă sa o liniștească pe Luna, sa colaboreze, sa îi pună hamul și să o scoată afara. Ulterior plimbarea a decurs foarte bine! M-a ținut la curent cu ce s-a întâmplat și apreciez foarte mult amabilitatea ei. Este o persoana cada și răbdătoare! Recomand cu drag!
Minunata alegere! Cățelul s-a apropiat imediat de Denisa. A simtit firea ei iubitoare. Are rabdare, atentie si grija fata de animale. S-a si jucat cu el, a respectat fix ceea ce am rugat-o. Ne-a tinut in permanenta la curent cu situatia de acasa, prin video uri si poze. Suntem foarte incantati de aceasta colaborare si cu siguranta vom mai apela la serviciile ei, mai ales ca pe Wish l-am gasit voios si cu chef de joaca. Practic el a ales cu cine va sta atunci cand mami si tati vor fi in vacanta :).
Sabina este categoric pet-sitter-ul în grija căruia îți poți încredința animăluțul. Deși puțin îngrijorați fiind prima oara când îl lăsam altundeva, cățelul nostru a fost pe cele mai bune mâini și am putut să stam liniștiti și relaxați in concediu. Sabina ne-a ținut la curent constant cu poze și filmulețe cu el, astfel încât am știut întotdeauna care este starea lui. S-a împrietenit cu catelul ei și s-au înțeles de minune pe toată perioada, având astfel și un partener de joaca. Îi multumim Sabinei pentru grija pe care i-a purtat-o lui Benny și cu siguranța este persoana la care vom apela din nou când vom avea nevoie!
Sunt foarte incantata de Mihaela, cu siguranta voi mai apela la serviciile ei. Catelusa mea Joy a plecat foarte fericita de la ea. Pe langa faptul ca a fost foarte bine ingrijita, i-a prins foarte bine si socializarea cu Milo, catelul Mihalelei. Am primit constant poze si video-uri, ceea ce m-a facut ca am un concediu mai linistit. Se vede ca Mihaela iubeste foarte mult animalele si ca e o fire calda. O recomand cu mult drag!
O recomand pe Denisa cu toata caldura. Desi motanul meu de 19 ani poate fi dificil, Denisa s-a descurcat excelent cu administrarea tratamentelor De asemenea apreciez ca, desi nu stabilisem un program strict pentru vizite, a stabilit intervale regulate, astfel incat tratamentul sa fie administrat corespunzator, iar cumincarea cu ea a fost constanta. Cu siguranta in viitor voi mai apela la serviciile Denisei si stau linistita ca pisicutele mele sunt pe maini bune.
Recomand cu încredere această persoană. Este devotata și muncitoare, am avut o calaborare perfectă. Pe această cale ii mulțumesc încă o data❣️pt amabilitate.
Nu obișnuiesc sa las review-uri, însă de data asta simt și am sa las. Jimmy al nostru s-a simțit minunat cu Alexandra. Spun asta pentru ca, după terminarea plimbărilor alături de Alexandra, Jimmy a stat timp de o saptamana la usa, așteptând, ceva ce el nu obișnuia sa facă :) II super mulțumesc Alexandrei și acum Jimmy trebuie momentan sa se reobisnuiasca cu plimbările alături de noi :))) Dar următoarea data când vom pleca, Alexandra va fi prima și singura pe care o vom apela. Concluzia :O super recomand, dar în special Jimmy :)
doamnei elekes dacă aș putea i-aș mai da încă 5 stele. Am găsit-o pe această femeie amabilă pe „caretopets”, a avut grijă de pisica mea timp de 20 de zile, chemându-mă în fiecare zi pentru a mă actualiza și venind acasă în fiecare zi, în orice condiție meteo. precis, prietenos, curat și de încredere. Recomand oricui caută o persoană care iubește animalele. Sunt foarte recunoscător pentru valoroasa ta muncă.
A fost prima mea experiență pe caretopets.com și pot spune că sunt foarte fericită că am apelat la Alexandra :) Am comunicat constant, am știut ce face cățelul meu în fiecare zi - chiar și pisica pe care o aveam acasă. La întoarcere, i-am găsit pe amândoi bucuroși. Recomand cu tot dragul și încrederea :)
O recomand cu incredere pe Ada. Am un amstaff de 11 luni si-n toata perioada care a stat la ea (7 zile) am primit poze si filmulete care m-au facut sa fiu linistita si sa ma bucur de vacanta. Un mare multumesc si Ariei, catelusa Adei, care, in tot acest timp, i-a fost partener de joaca catelusei mele :)))) In viitor, cand vom mai avea nevoie de cineva sa stea cu cainele nostru, cu siguranta vom apela, din nou, la ea. Multumim mult!!!!
Colaboram cu Emanuela de peste un an și suntem foarte multumiți de ea și de serviciile ei. E foarte atenta la toate nevoile cățelul nostru și a pisicuței . Am recomandat-o și o recomandam cu mare drag in parcul de catei Și la prietenii nostrii . Toți prietenii la care am recomandat-o și și-au lăsat patrupezii la ea au fost ft multumiți .!Recomand cu cel mai mare drag .
Fiind nevoiți sa plecam din oraș de urgenta, am apelat pentru prima data la serviciile unui petsitter. Nu ne-a fost ușor, având în vedere ca în general o lasam pe Zuzi a noastră la prieteni/familie. Însă Alexandra ne-a spulberat orice urma de îndoială și de teama, vizitând-o pe Zuzi zi de zi (am ales sa nu iasă la plimbare, micuța având momentan o problema la picior), petrecând timp cu ea, având grija de ea asa cum am fi făcut noi înșine :) Ne-a sunat zilnic cu video, am primit poze și filmulețe, deși nu i le-am cerut, temându-de sa nu părem prea.. exagerați :) Recunosc ca ne-a fost teama ca prima data, însă acum cu siguranță când vom mai avea nevoie, vom apela din nou la Alexandra. II mulțumim și noi și Zuzi. O recomand cu căldură ca petsitter, dar mai ales ca om!
Recomand cu mult drag!Andreea este o persoana foarte serioasa, amabila si care mi-a inspirat toata increderea. A avut grija timp de o saptamana de cei 2 porcusori de guineea pe care il am, asa ca am putut pleca linistita in vacanta. si totul a decurs fara nici o problema.
Am avut o colaborare super cu Alexandra, o persoana serioasa și punctuala. Eros a ieșit la plimbare cu ea zilnic și s-au distrat de minune :) Am stabilit deja următoarea perioada pentru când ne vom întâlni deci, cu siguranță colaborarea continua :) O recomand din suflet!
Mi-a usurat cu mult problema situatiei avand in vedere ca am un pui haotic care necesita multa grija si atentie. Foarte multumita de alegerea facuta, a fost exemplara! Intelegatoare, foarte priceputa in educarea lor cu calm si iubire, am primit poze/filmulete zilnic, update uri zilnice. Catelul meu s-a simtit minunat la ea si cu catelusa ei, s-a familiarizat aproape imediat si bag de seama chiar ca ii este dor. Eu cu siguranta voi mai apela la serviciile ei cand se va putea. A fost o prima experienta in lasarea unui animal in grija altcuiva de nota 10 si fara griji:) Recomand cu drag!!
Andrada a venit zilnic în vizita la motanul meu timp de 6 zile. Este o persoană de încredere, care a facut intocmai cum i-am cerut, vizitele au fost dimineata și ea s-a ocupat chiar si de curatarea dintilor motanului, avand o problema ce trebuie tratata. Totul a decurs perfect, o recomand.
Totul a fost minunat, noi am stat linistiti in concediu, Joy a fost rasfatata, ingrijita si fericita! Am primit tot timpul poze si filmulete ceea ce ne-a alinat dorul si ne-a si linistit in acelasi timp. Ma bucur ca am intalnit un om atat de cald si afectuos si in viitor, cu siguranta, vom apela la ea!💖
Am fost foarte dezamagita! Desi mi-a zis initial ca ma poate ajuta in perioada indicata, si ramasese stabilit sa vina in zilele in care aveam nevoie de vizita pentru pisica mea, apoi nu a mai raspuns la mesaje deloc. NU VA PUTETI BAZA PEA EA!!!!!! A trebuit sa apelez la altcineva!
Nu am inteles review-ul tău. Ți-am scris în mai, nu mi-ai mai răspuns, suntem în august. Da, ți-am spus în mai ca te ajut, dar nu ai mai răspuns absolut deloc când ți-am scris. Între timp mi-am schimbat numărul de telefon și nu mai am nici un număr din cele vechi. Înainte de a trage concluzii și a lăsa review-uri proaste, te-ar ruga sa te interesezi.Toate persoanele cu care am colaborat știu ca sunt punctuala și serioasa. Noi doua nici măcar nu am colaborat, doar m-ai întrebat dacă sunt disponibila peste 4 luni, ți-am spus ca da, după care nu ai mai răspuns,si în final am fost nevoita sa îmi schimb numărul de telefon. Deci?
O recomand calduros pe Beatrice! Am lasat in grija ei, pentru aproape o saptamana, o pisicuta de 3-4 luni. Totul a decurs foarte bine, pisicuta a fost pe maini bune, fiind bine ingrijita, iar Beatrice a pastrat legatura cu mine des, trimitandu-mi vesti si filmulete/fotografii.
O recomandam pe Denisa cu toata increderea si cu siguranta o sa mai apelam la ea. S-a ocupat de Ricky exemplar, ne-a trimis zilnic poze si filmulete, a fost super punctuala, serioasa si responsabila. Multumim mult Denisa! Si datorita tie concediul nostru a fost linistit si fara remuscari, pt ca si pt catei, tot acasa este cel mai bine :)
Catelul meu o adora pe Emanuela. În plus la ea se simte cel mai bine. Poate sa alerge cât vrea în curtea super mare și are companie prietenoasa. E mult mai fericit decât la hotelurile de caini supra-aglomerate la care l-am mai dus de unde venea răgușit și parca puțin deprimat :) ma bucur foarte mult ca am unde sa-l las și ca știu ca se simte bine. De fiecare data cand îl iau înapoi ma gandesc ca poate ii pare rău pentru că se distrează mai bine la ea decât acasă :)
Am avut nevoie sa o lasam undeva pe Lara, catelusa noastra adolescenta, cat eram noi in concediu si Ema ne-a fost recomandata de un prieten. am primit mult mai mult de cat ne asteptam. videouri zilnice cu Lara. atentie la nevoile ei. are chiar optiunea de a tine cainii ei separat de catelul meu, in cazul in care nu s-ar fi inteles... dar a abordat toate situatiile cu rabdare si profesionalism, ajungandu-se ca Lara si cateii ei sa se inteleaga tare bine desi in dog park, Larei ii e mai greu sa se adapteze la alti caini. am apreciat tare mult grija ei si prezenta la orice situatie. locul e frumos si e minunat ca au unde sa fuga si sa se joace pe acolo. cu siguranta vom reveni si o recomandam cu drag
Concluzia mea după Harmony a mea a petrecut o săptămână cu Juni, cățelușa mea s-a bucurat de maxima atenție, plimbări făcute constant, s-au jucat în permanență, cățelușa nu s-a plictisit. Am comunicat constant cu Juni, am primit clipuri, fotografii, am avut în permanent sentimentul constatat că Harmony a mea este foarte bine, nu am avut nici o grijă. Juni este un adevărat iubitor de animale, un dog sitter de 5 stele, o recomand cu mare căldură!
Pot spune ca sunt o norocoasă ca Juni mi-a ieșit în cale, la fel și cățelușa mea. Nu îmi dau seama cine a avut o vacanta mai frumoasă, eu sau patrupedul meu 🙃. Juni ești un suflet cum rar am întâlnit și iti mulțumesc pentru iubirea , timpul și distracția pe care i-ai oferit-o cățelușei mele timp de o săptămână. Recomand cu și din toată inima. 💛
Am apelat pentru prima dată la astfel de servicii la Georgiana. Colaborarea a fost foarte bună. Am primit poze și video cu al meu cățel (fiind o "mama" prea îngrijorată) de-a lungul cazării, dar am și discutat cu Georgiana despre cum se simte acesta. Am întâlnit-o și pe mama Georgianei, ambele emană iubire, bunătate și bună-stare. Curtea foarte mare i-a permis lui Otis să alerge și să exploreze continuu, astfel că a dormit foarte bine după ce l-am preluat. Recomand cu drag! 🥰
Denisa e foarte drăguță, se văd și se simt grija cât și dragostea față de animăluțe. Imediat ce ne-am cunoscut mi-a inspirat încredere și am plăcut-o. E foarte atentă la detalii, punctuală, cu foarte mult bun simț. Mi-a trimis la fiecare vizită mesaje cu starea pisicului, cât și poze/video. Am și doi căței care au îndrăgit-o “extra” mult, însă ei au fost plecați cu mine. O recomand cu foarte mult drag, am stat cât se poate de liniștită știind că are grijă de pisic. A fost totul atât de ok încât am și stabilit pentru sfârșitul lunii încă o săptămână de vizite și intenționez s-o includ în mini familia mea. :) (cei trei sufleței sunt cuminți, dar fiecare are câte ceva… traume, probleme de sănătate, ani mulți… și chiar cred că e persoana potrivită pentru ei)
Avand un catel adoptat recent, cu anumite traume emotionale, am cautat cu multa grija o persoana care sa-mi inspire incredere, calm si bunatate. De la prima intalnire cu Denisa, am renuntat la cautari.. Mi-a pus o gramada de intrebari legate de programul de plimbare, mancare, eventuale medicamente..foarte la obiect si cel mai important, catelul s-a apropiat imediat de ea. In timpul celor 7 zile in care a stat cu Bailey, m-a tinut zilnic la curent cu iesirile la plimbare, poze si video-uri iar daca a avut vreo nelamurire a intrebat. Am revenit dupa o saptamana si am gasit o casa cu totul in ordine si, cel mai important, un catel fericit. Se vedea clar ca a fost foarte bine ingrijit. Multumesc din suflet, Denisa si sper sa mai colaboram si cu alte ocazii..cu siguranta Bailey abea asteapta!
Recomand cu incredere! Nu am continuat procesul de petsitting cu dansa din cauza unor probleme personale, insa de la primele cuvinte la telefon mi-am dat seama ca este o persoana extraordinara! Felul in care vorbeste despre animale si faptul ca a ascultat fiecare cuvant pe care i l-am spus, m-au facut sa am mare incredere ca catelusul meu va fi in siguranta!
O persoana cum rar intalnesti, un suflet atent si cu adevarat iubitor de animale. Am plecat pentru 5 zile lasandu-ne pisicuta in grija ei, pot spune ca s-a simtit minunat alaturi de Juni. Am putut vedea ca este relaxata si primeste toata atentia deoarece a avut grija sa ne trimita videoclip-uri si poze cu draga noastra Cappuccino. Recomand cu caldura ❤️!
Dana a avut-o in grija pe catelusa mea timp de 12 zile. Am comunicat foarte bine, am primit poze aproape in fiecare zi si catelusa pare ca s-a simtit foarte bine. Cu siguranta vom mai apela la ea. Desi am avut mari emotii sa las catelusa la cineva necunoscut, acum ma bucur de alegerea facuta. Recomand cu drag si incredere.
Initial, experienta a fost placuta. Din pacate, dupa ce l-am luat inapoi pe Chips, labradorul de care a avut grija Celia timp de 2 zile, situatia s-a inrautatit imediat. Chips a inceput sa vomite violent pe timpul noptii si urmatoarea zi, rezultand in 2 consultatii la veterinar + injectii + medicamente (~350RON). Aparent, Celia a uitat sa mentioneze ca "pregatisem pe hol sa duc gunoiul si a rupt punga, erau ceva resturi de mancare mai vechi ca am curatat congelatorul". In primul rand, Chips nu a rupt niciodata vreo punga de gunoi in 3 ani si jumatate. Apoi, Celia nici macar nu si-a cerut scuze pentru incident. Degeaba are 8 ani de experienta daca nu poate avea grija de un caine timp de 2 zile.
Am fost foarte mulțumit de colaborarea cu Denisa. Am apreciat că a fost punctuală, ne-a ținut la curent la fiecare vizită cu starea pisicutei si a avut zilnic grija sa-i schimbe apa, sa-i curete litiera si sa fie hranita. Recomand cu drag si cu siguranta vom mai colabora si pe viitor.
O fata de toata isprava, nota 10. Foarte serioasa si grijulie cu catelul nostru. Ne trimite poze cand iese cu el si ne informeaza de starea si comportamentul lui. Daca se intampla sa intarzie, ne anunta din timp dar acest lucru s-a inamplat foarte rar. Recomandam cu mare caldura. Multumim Denisa!
Am avut o experienta minunata cu d na Beatrice, l am lăsat la dumneaei pentru o săptămână pe yorkshire ul nostru in vârstă de 11 luni, Toy, care a fost f bine îngrijit, dna Beatrice ne a ținut în permanentă la curent cu tot ce a făcut cățelușul, ne a trimis poze și filmulețe zilnic. La întoarcere am regăsit un cățeluș vesel, cuminte și ascultător. Nici ca puteam găsi o persoana mai potrivita pt cățelușul nostru. O recomand cu mare drag pe dna Beatrice, un om minunat și o mare iubitoare de animale. Ma bucur din suflet ca am cunoscut o pe dna Beatrice și, cu siguranță vom mai apela la dumneaei.
Totul a fost perfect. Sabina mi a trimis în permanenta poze și informații cu privire la bulldogelul meu. Am fost puțin reticenta deoarece este destul de atașat de mine însă s a împrietenit imediat cu catelusul Sabinei și nu mi a simțit lipsa prea mul. Multumesc pentru tot!
Denisa este genul de persoana căreia ii acorzi încredere din prima clipa. Foarte grijulie cu nevoile motanului meu, a pus întrebări de care ori a fost nevoie și mi-a trimis poze și video-uri care au contribuit enorm la petrecerea vacantei linistita. O recomand cu mare drag!
O persoana extraordinara a avut foarte bine grija de catelusele noastre(plus un motan). Am primit poze de la fiecare vizita. Recomand cu incredere!
Sabina este extraordinara. Pe langa faptul ca este foarte amabila si prompta , are si experienta cu cainii, deci e combinatia ideala de calitati pentru un Dog sitter . I-am lasat catelusa si din pozele si materialele video pe care mi le-a trimis, ma temeam ca nu mai vrea cainele sa vina la mine . A scos-o la plimbare exact cum am stabilit, s-a preocupat pt starea de bine a Lunei, ce mai . Cred ca nu se poate mai bine de atat. Imi las mult mai linistita cainele acasa, datorita ei, pt ca voi repeta experienta cu siguranta.
Nu s-a concretizat colaborarea,cu trei saptamani inainte de perioada stabilita ,am primit mesaj pe telefon ca nu mai poate avea grija de caine deoarece a adoptat un catel.
Inca am cainele gasit in mijlocul campului, e sanatos, frumos, bine educat si prietenos cu alti catei si ma bucur in fiecare clipa ca i-am dat sansa la viata. Regret ca nu v-am fost de ajutor la acel moment, v-am anuntat de schimbare de indata ce am gasit si am adus puiul necajit in noua casa. Din pacate, dupa cum stiti, un pui de 2 luni, luat dupa ce a stat in ploaie si fara mancare nu stim cat, e cu atat mai sensibil si nu putea fi pus in contact cu catelul dvs. Sper ca in cele 3 saptamani avute la dispozitie pt. cautarea unui alt pet sitter, sa fi reusit sa gasiti unul. De asemenea sper ca, ca o adevarata iubitoare de animale care sunteti, sa va fi bucurat in sinea dumneavoastra de vestea salvarii unui animal de pe strazi, de la moarte sigura, asta in ciuda inconvenientului pe care vi l-am adus. Multa sanatate dvs. si pufoseniei.
Am anuntat-o si am insistat inca de la inceput (telefonic, inainte sa ne intalnim) ca a mea catelusa este extrem de energica si entuziasta (e metis de labrador, are 6 luni si peste 15 kg), a zis ca se descurca. Cand am preluat catelusa de la ea m-a anuntat ca ar trebui dresata (sunt de acord aici, insa am insistat de la inceput ca nu e usor de stapanit si a insistat ca e ok, se descurca), ca e prea energica (nu stiu de ce lumea nu ia de buna ce ii zici de la inceput). A zis ca pe viitor nu o mai ia, ca are casa f mica si ea e mare (casa era mica si ea mare si inainte sa o duc eu acolo si stia ambele aspecte). In rest, am primit update-uri doar cand am intrebat eu, nu pot sa zic ca am fost extrem de incantata de comunicare, dar deh, catel energic. Per total acord 4 stele, deoarece a avut grija de ea si stiu ca nu e usor de stapanit. Dar impresia de final a fost... meh...
A fost prima data cand am lasat-o pe Maya, catelusa mea, la cineva necunoscut. Am fost usor sceptica atunci cand am accesat site-ul, pana am dat de Manuela (si iubitul ei). Sunt niste oameni tare faini, au rasfatat-o pe Maya incontinuu, au plimbat-o si au lasat-o sa se bucure de natura, cu responsabilitate. Sper ca am inceput o colaborare pe termen lung, Maya o place foarte mult si va recomand 100% sa apelati la ea oricand aveti nevoie.
Ana was a lovely pet sitter for our two cats while we were away. They had a good time in her company and were instantly in love with her when they met her. She is a wonderful person :)
Am fost foarte multumiti de Alexandra. Ne-a ajutat cu plimbarea de seara cu un golden retriever. A venit sa o ia pe Freya mereu la timpul stabilit (desi noi eram flexibili din punctul asta de vedere) si asta arata seriozitate. Ne-am putut coordona usor pe whatsapp si la telefon.
Am avut neplăcerea sa lucrez cu Nicoleta. A venit acasă, a văzut câinele, a ieșit cu el de dimineața, iar la plecare m-a întrebat dacă mașina din fata curtii este a mea, totodata a mai adus in discuție și prețul pe care eu îl dau pe chirie. După toate astea, a vrut sa renegocieze contractul (suma inițială era de 50lei/zi doua plimbări dimineața și seara a câte 30min per plimbare) și s-a gândit la frumoasa suma de 80 lei per zi in condițiile in care doamna mai sus menționata in anunț avea 75lei/zi + 10 lei mâncare pentru a rămâne la domiciliu ( eu nu am cerut acest lucru ci doar doua plimbări pe zi a câte 30 min per plimbare, repet). Sa nu mai spun ca a fost deranjata ca in prima zi am “ținut-o” la cafea pentru a ne cunoaste și m-a acuzat ca si-a pierdut timpul stand cu mine la cafea:))) ( eu zic ca așa e normal când îți lași câinele pe mâinile cuiva, sa discuți sa stii cu cine ai de aface) Morala? Nemulțumitului i se ia darul. Nu încerca sa tragi pe oameni doar ca ai văzut tu ca are mai mult decât tine.
Alina este extraordinara. Se vede siguranta in a gestiona un blanos neastamparat, Luna catelusa mea de 7 luni era foarte fericita si energica la revedere. Raspunde prompt si se adapteaza la mici schimbari de program, deci o recomand cu drag pentru momentele in care aveti nevoie de ajutor cu blanosii.
O recomand cu drag pe Louise. A iesit cu catelusa noastra Teea la plimbare de 2 ori pe zi, timp de 11 zile. Ne-a trimis in fiecare zi traseul, poze cu Teea, a fost punctuala si ne-a ajutat cu acest serviciu intr-un moment delicat pentru noi. Louise este o fire placuta, usor de indragit si cu un simt al responsabilitatii ridicat. Multumim mult pentru tot!
Am lasat-o pe Luna, puiut neastamparat de golden de 6 luni cu Sinziana si totul a fost perfect .Catelusa s-a intors sa o pupe la plecare, a fost foarte incantata de prezenta celeilalte Luna-catelusa Sanzianei si totul a decurs exact cum imi doream. Are experienta cu animalele, este o persoana foarte calda deci o recomand cu drag si sunt convinsa ca Luna, catelusa mea va fii incantata sa o revada .
Excelent . Adina a fost disponibila sa ne intalnim inainte de a lasa cainele la ea, pt a vedea cum interactioneaza, s-a comportat ft frumos cu Luna si ne-a tinut la curent pe wapp cu tot . Răspunde prompt la mesaje se simte ca are experienta cu cainii, asa ca Luna goldenul nostru de 6 luni o adora . Recomand cu drag .
Luna, goldenul nostru de 6 luni a revenit extrem de fericita de la Adina. Plus ne-a dat o gramada de idei despre ce ar bucura-o pe Luna. Raspunde promp la mesaje, trimite si poze cu animalutul, deci m-am simtit in completa siguranta sa las catelusa cu ea . Recomand cu multa caldura.
mi-am lasat catelul la ea o dupa-masa si apoi nu mai voia sa plece! i-a pus si desene animate for entertainment!!! ce scump era uitandu-se, definitely will try that! they had a really good time, s-a vazut din poze! definitely my favourite petsitter si voi apela din nou la Ioana cand va fi nevoie! big heart, dedication, and genuine love for my companion!
Buna, tuturor! Pisica noastra din dotare, Cotnari, a petrecut 10 zile cu Alina si cred ca din ziua 2 a uitat de noi complet. S-au jucat, Cotnari a mancat si a fost cuminte, sunt sigura ca a indragit-o tare pe Alina. Am primit zilnic updates despre Cotnari, poze si/ sau filmulete. Trebuie sa mentionez ca nu avem o pisica prea prietenoasa si este foarte dificil sa-i schimbam locul, insa s-a simtit foarte bine cu ea, fiindca Alina este profesionista si foarte afectuoasa. Stie tot ce trebuie despre pisici! O recomand pe Alina cu toata increderea si sunt sigura ca vom apela si noi la ea pe viitor. Multumim, Alina! :)
Recomand cu toata increderea! Alina este o persoana foarte calda, responsabila si prietenoasa. Rocco a fost ingrijit si rasfatat din plin. A fost gazduit o saptamana si zilnic am primit poze + video-uri cu el. Am petrecut o vacanta linistita stiind ca e pe maini bune. Multumesc pentru tot!
Desi pisicile mele au avut nevoi destul de complexe de tratament in perioada in care am fost plecata (pastile, sirop - unul cu gust extrem de neplacut pentru ele, dar si injectabil), Ada a fost perseverenta, le-a castigat increderea, chiar si afectiunea, si le-a administrat tratamentele cu succes. Avem incredere absoluta in ea, ne bucuram ca am cunoscut-o si o vom cauta de cate ori avem nevoie, pe viitor. Multumim mult, Ada, toti trei: :)
Comunicarea cu Alexandra a fost foarte bună încă de la început și pe parcursul zilelor în care catelul a stat în grija ei mi-a trimis poze și mi-a povestit ce-au făcut. O recomand cu mare drag și vom apela la ea și pe viitor când vom mai avea nevoie.
Sunt prietena si proprietara unui motan in varsta de 4 anisori. Motan crescut in apartament, castrat, rasfatat, bland. Am dorit si noi sa petrecem cateva zile de vacanta fara conpania lui. Astfel am cautat un Pet Sitter in Tg Mures, si am ales pe cea mai recomandata, am si platit sa inregistrez pe acest sait. Am venit cu propunerea sa il viziteze la noi acasa...a refuzat categoric. Dupa negocieri si intalegeri, am transportat pisica insotit cu recomandari si instructiuni la d na Timea... Am stat la dansa sa se acomodeze ,,matza,, ...pisicuta experimenta locatia firesc; Dupa cca. o ora ne-a sunat sa mergem dupa dumnealui, deoarece ii este frica sa intre in dormitor... pt ca motanul zacea pe prag. (ce ar fi facut daca ii duceam rottweiler-ui?)... In cncluzie, un concediu ratat... bani aruncati pe geam.... si un Pet Sitter fals, care nu se pricepe deloc la animalele de companiei... nici nu incerca sa ... Ce mai.... pot sa le recomand pe ficele mele sa fie Pet Sitteri ? ... ca stiu mai multe despre psihologia animalelor. Cica, Pet Sitterii sunt verificati
Imi pare rau de experienta neplacuta. Problema e că unele animale, in special pisicile devin nervoase dacă sunt luate afara din locul lor obisnuit. Nu numai nervoase, si si speriate si din cauza asta ataca. Dacă cineva tine animale măcar asta ar trebui să stie. Din pacate motanul nu ne-a lăsat sus in cameră, era agresiv si l-a si zgariat pe sotul. In situatia aceasta nu prea aveam ce face, cu parere de rau. Legat de vizite la domiciliu, am refuzat pentru ca nu e un serviciu pe care il pot oferi, se vede si la profilul meu. Cu stima, Timea. Timea
Ii multumesc din suflet Alinei pentru afecțiunea și grija oferită catelului meu în cele nouă zile in care am fost plecată în vacanță. Am tinut legatura zilnic si am primit informații despre starea sa, poze si filmulete. Am apreciat că a fost extrem de înțelegătoare si răbdătoare cu bichonelul meu pupacios si dornic de atenție. O recomand cu drag.
Madalina a facut o treaba buna si motanul nostru s-a simtit foarte bine la ea. Am primit constant poze si filmulete prin care ne-a asigurat ca totul este ok si ca motanul nostru este bine. Comunicarea a fost foarte buna si vom mai apela la ea si cu alta ocazie. Multumim!
Pisicuta mea a fost tare fericita la Madalina! Iar eu, o "mamica" nebuna, am stat linistita in vacanta, primind zilnic poze, filmulete si cate un update cu starea ei. Am comunicat foarte bine, inca de la primul telefon, aceasta comunicare mentinandu-se pana la final. Multumesc mult Madalina! Sa tot plecam in vacanta asa :)!
Andrada e prompta, de incredere si punctuala, motiv pentru care am apelat la ea de mai multe ori! Recomand!
Andrada a avut grija de pisica noastra cat timp am fost plecati in concediu. Suntem foarte multumiti. O sa apelam la ea si pe viitor
Sunt recunoscătoare că ne-am încredințat motănelul Dianei, a fost o experiență realmente plăcută. Pisicuțul nostru a avut ocazia să interacționeze pentru prima dată în viață și cu alte animale de companie (foarte prietenoase la rândul lor, de altfel), a primit pe lângă hrana zilnică, mult mai mult spațiu decât într-un pet hotel, lumină naturală și, foarte important, afecțiune și stimulare. E ca și cum nu doar noi am fost plecați în vacanță, ci a avut și el vacanța lui, în care și-a făcut noi prieteni. O recomand cu multă căldură pe Diana, iar în ocazii viitoare, dacă va mai fi posibil, m-aș bucura să colaborăm din nou. Mulțumim mult, Diana! ^_^ <3
Punctuala, serioasa, a fost foarte atenta la respectarea indicațiilor primite cu privire la alimentație (este un câine cu un regim special), foarte calda. Câinele s-a obișnuit într-un timp foarte scurt cu ea încât se uita după ea pe strada seara la plecare. O recomand călduros.
Am fost foarte încântați de Andrada, nu ne așteptam să avem norocul să nimerim pe cineva care să ne îngrijească motănelul cu atâta atenție precum o facem noi! Țiți e foarte fricos și timid, însă s-a acomodat repede cu ea, iar când l-am luat înapoi era foarte vioi și happy! Cu siguranță vom reveni, o recomandăm cu căldură, iar Țiți îi transmite torcăceală! :)
Mădălina este o persoana deosebită am comunicat cu foarte mare ușurință, a răspuns imediat tuturor cerințelor pe care le-am avut. Este o iubitoare de animale, pisicuța mea a fost pe mâini bune alături de ea, a fost relaxata si a revenit acasă la fel de voioasă cum am lăsat-o. Cu siguranță voi mai apela la Mădălina! Recomand cu încredere! :)
Ada este acel om care ne a oferit tot ce a avut si ce a simtit mai mult pentru a ne fi alaturi atunci cand noi am avut nevoie de ea! Noi aveam acest pui de pisicuta doar de o saptamana, si au fost multe lucruri pe care ea le a observat si a dorit sa le rezolve cat mai repede, inainte de a ne intoarce noi. Si pentru binele Akirei, dar si pt ca, pur si simplu, acesta este sufletul ei. De o sensibilitate rara! Multumim enorm, Ada, pt toata linistea pe care ne ai daruit o!
Teodora a fost foarte draguta si flexibila, chiar daca am prelungit vacanta cu o zi, fata de ceea ce discutasem initial. Ne-a trimis in fiecare zi filmulete si poze cu Aki si cand l-a lasat singur pentru cateva ore, ne-a dat acces la camera pe care o are, astfel incat sa il putem vedea. Aki a plecat vesel de la Teodora si cu siguranta vom mai apela la serviciile ei ☺️.
Am un Chihuahua cu personalitate si n as fi crezut ca as putea sa gasesc pe cineva care sa aiba grija de el cat timp eu sunt plecata in vacante,insa Beatrice s a descurcat de minune si ii multumesc inca o data pe aceasta cale ca l a rasfatat pe Chuwii in fiecare zi si a avut grija de el!🙏🏻🥰
Recomand cu încredere!!! Persoane minunate, cu înclinație către animale, pline de căldură, atenție! De la primul mesaj vocal te lovește o bunătate în voce și te liniștește de ori grijă ai avea! Te țin la legătură cu ceea ce face copilul canin/felin după caz, poze, filmulețe, cum dorm, cum se comportă!!! Nu am cuvinte sa descriu mulțumirea pt acești oameni care au avut grija de cățelul nostru de parca ar fi fost al lor!!! Mulțumim din suflet!!!
Am lasat pisicutele mele la Alex timp de doua saptamani. Am fost foarte multumita de starea in care le-am gasit pe toate trei. Mi-a placut in special ca au avut mult spatiu la dispozitie (mai mult chiar decat la mine acasa), iar eu am primit informatii, poze si filmulete despre ele pe Whatsapp. Am avut posibilitatea de a vizita in prealabil casa si de a stabili modul de ingrijire al pisicutelor. As apela cu incredere tot la Alex si pe viitor pentru pet sitting.
Sunt foarte multumita! Motanelul meu s-a simtit foarte bine in casuta Andradei alaturi de celalti pisicei. Adrada este o d-ra draguta, iubitoare de anumalute, si cu siguranta iubita de toti pisiceii pe care ii adaposteste. Cu siguranta voi reveni ori de cate ori voi pleca in concediu.
Raluca ne-a vizitat pisica timp de 2 saptamani și aș apela oricând la ea. Este foarte responsabila,prietenoasă și are un fel particular,foarte blând, de a se purta cu animăluțele. Pisica mea e complet antisocială și se manifestă agresiv,chiar ataca și zgârie.. Dar Raluca nu a renunțat si a reușit în 4 zile sa o calmeze,i-a adus din proprie inițiativă iarbă și jucării,pisica s-a lăsat chiar mângâiată.Va asigur că acesta este lucru mare pentru micul nostru diavol. O recomand pe Raluca, in care am toată încrederea și de la care am primit zilnic informații,poze și filmulețe. Este prima dată când am fost atât de liniștită în concediu.
O familie extraordinara si atenta la toate nevoile pisicii. Comunica frecvent cu stapanii prin filmulete, poze, astfel incat sa stii mereu ce face pisicuta ta. In plus, am primit si un bonus 🙂: am dus un animalut semi-salbatic care a fost "transformat" intr-o pisicuta torcacioasa si lipicioasa.😻😻 Voi reveni cu drag!
Rua, motanelul nostru este extrem de tandru si de sociabil si a gasit in Andreea persoana ideala care sa aiba grija de el cat am fost noi plecati in vacanta. S-au placut reciproc, s-au inteles foarte bine si la final pareau sa nu isi doreasca sa se desparta unul de altul. Andreea iubeste prisicile, este evident, iar Rua de-abia asteapta sa fie iubit si rasfatat. O recomandam cu incredere pe Andreea si vom reveni la ea de fiecare data cand vom avea nevoie.
Celia ne a ajutat foarte mult pe perioada sarbatorilor, cand pisicuta Biluta a avut nevoie de suplimente de apa + medicamente de doua ori pe zi... si s au distrat de minune impreuna :) O recomand cu caldura. Celia helped us a lot during the holidays, when my cat Biluta needed medicine & water suppements ... And they had a great time together. 5/5 would recommend :)
Norocos motanul cu asa stapani :) Exceptional de bine ingrijit, prietenos si dragastos, se vede ca este in centrul atentiei acasa. Mult mai sociabil decat ma asteptam, pana la urma am facut, cu acordul Amaliei, o mica incercare cu alte pisicute si s-a dovedit un succes. Mitic adora compania pisiceasca :).
Recomand cu căldură serviciile Celiei. Pisicile s-au simțit tare bine la ea. Are grijă de ele, petrece timp cu ele iar eu sunt perfect împăcată cu ideea de pet sitting la Celia. Până acum am apelat de două ori la serviciile Celiei, iar pe viitor voi apela cu siguranță doar la ea. Îi mulțumesc încă o dată pentru grija pe care le-o poartă animăluțelor și pentru sentimentul de încredere pe care mi-l dă.
Celia este o persoană minunată cu care m-am înțeles de minune din primele minute ale conversației telefonice pentru a discuta despre pet visits. Are cunoștințe vaste despre îngrijirea animăluțelor și nevoile individuale pe care le are fiecare în parte, exact așa cum e menționat pe profilul dânsei și pot spune asta cu toată sinceritatea, fiind petsitter la rândul meu. Mă bucur mult că a avut grijă de motanul meu și de o pisică pe care am ținut-o in Foster și cu siguranță o să rămânem în contact când voi avea nevoie de cazare și pentru cățelușa mea. O recomand cu cea mai mare încredere pentru oricare din serviciile oferite și îi mulțumesc pentru grija acordată patrupedelor mele. ❤️
Nu mi-a placut de Ioana deoarece nu ne-a tinut la curent cu ceea ce s-a intamplat cu Zoe, catelusa noastra, in perioada in care a stat la ea. Imi raspundea foarte greu la mesaje, si foarte vag. Nu am stiut daca e bine, si daca se acomodeaza. De asemenea, mi-a spus ca va sta acasa cu catelul aproape mereu, si cand o intrebam ceva despre ea imi spunea ca e plecata de acasa aproape de fiecare data. A stat 4 zile la ea, si am primit un singur video de 15 secunde cat de cat clar. Restul toate pozele aveau o claritate inacceptabila, nu puteam sa imi dau seama de nimic din ele. Zoe nu pare ca a suferit traume sau ca e sperita, deci probabil totul a fost ok, dar mi-ar fi placut sa stiu si eu mai multe despre ceea ce face.
Nu pot exprima in cuvinte dragostea pe care Marinela o emana pentru animalute! Pisicuta mea a fost ingrijita ca o printesa, alintata si mangaiata in fiecare zi. Am primit poze in care se vedea grija deosebita pentru sufletelul nostru si cat de linistita era. Se simtea mai bine decat acasa! V-o recomand din inima pe Marinela si voi reveni cat de curand cu multa incredere!
Unul dintre cei mai deaguti petsitteri pe care i-am intalnit. Recomand maxim, cu siguranta voi reveni, o grija deosebita pentru micuta mea, a pastrat mereu legatura cu mine, mi-a trimis poze si filmari. Nu pot sa fiu mai multumita de atat de munca si grija pe care ne-a acordat-o
Alex-un om de nota 10+! Pisoiul nostru,Tomi,a fost extrem de bine ingrijit,i s-au administrat si pastilutele de care avea nevoie pentru recuperare in urma unui accident de masina si am vazut si progrese la el. A fost tratat cu dragoste si caldura si s-a acomodat extrem de repede. Multumim din suflet,Alex si bunica :)
Multumesc din suflet Andreea. Esti nu numai atenta, iubitoare, devotata animalelor de companie; ci si calma, apropiata si incerci sa intalegi repede felul fiecarui animalut de companie. Mi-ai facut o mare bucurie sa ai grija de pisicuta mea Bella. Am stat foarte linistita 11 zile in concediu si iti multumesc din suflet. Eu am fost si sunt si astazi foarte multumita. De fiecare data cand am sa mai am nevoie de ajutor am sa apelez la Andreea. Un om atent si minunat, cu micutii nostri membrii din familie. Am primit informatii, poze si filmulete in toate cele 11 zile. Inca o data multumesc din suflet si ma bucur enorm ca te-am descoperit. Doriti sa aveti o experienta placuta? Andreea este un pet sitter minunat.
Am fost foarte multumita de Louise. Foarte atenta, serioasa, a respectat programul agreat, a fost punctuala, mi-a trimis poze si filmulete si a avut mare grija de "micutul" Shadow. Am simtit in permanenta ca motanelul meu este pe maini bune si m-am bucurat din plin de concediu stiind ca este cu ea. Recomand cu incredere serviciile ei. Multumesc Louise!!!
Recomand cu mult drag😊 Georgiana este o fata minunata, atat ea cat si familia ei sunt oameni foarte faini, cu suflet mare si dragoste fata de animale. Am avut la Georgi in foster pt aprox 2 luni 4 pisicuti luati de pe strada, destul de salbaticuti, speriati. Atat Georgi, cat si Tudor, tatal ei, au dat dovada de multa rabdare, au avut mare grija de ei, i-au invatat la litiera, i-au imblanzit, m-au tinut la curent cu evolutia lor, poze, info. Toata stima si inca o data recomand cu toata increderea!!!
O persoana minunata, careia ii multumesc din suflet pentru grija oferita celor doua pisicute ale noastre, Alma si Pisa. Am primit constant poze si videoclipuri, prin care ne-am bucurat sa vedem ca toata familia Alexandrei avea grija de animalutele noastre, inclusiv dormind cu ele in pat!! O casa calda, plina de iubire. Va multumim pe aceasta cale, vom reveni cu siguranta si de Craciun!
Un om extraordinar, mare iubitor de animale, extrem de grijuliu si cu un suflet foarte bun. Ii multumesc din inima lui si familiei lui pentru grija deosebita pe care au avut-o pentru cei 4 pisoi de numai 1 saptamana pe care i-au ingrijit timp de 10 zile si carora practic le-au dat o sansa. Pisoiasii fusesera gasiti de mine, fara mamica, la varsta de numai 2 zile, iar Alex efectiv le-a salvat viata pentru ca eu am fost plecata cele 10 zile din tara si nu aveam cum sa am grija de ei. A fost un efort imens depus de intreaga lui familie, care a insemnat hranit si toaleta o data la 2-3 ore, inclusiv noaptea, vizita la veterinar in toiul noptii, cand a fost nevoie, si supravegheat permanent, deoarece la aceasta varsta puii sunt foarte fragili, mai ales daca nu au mamica, si situatia se poate schimba in rau foarte repede daca se sare o masa, sau le este prea frig etc. Nu am sperat sa gasesc o familie cu atat de multa empatie, bun simt si grija pentru animale. II multumesc inca o data lui Alex si familiei lui. Ii recomand cu drag si stima. Animalutele dumneavoastra nu ar putea gasi un loc mai bun in lipsa dumneavoastra decat acasa la Alex. Vor fi ingrijite si iubite ca acasa la ele:)
Absolutely amazing, Corina looked after our 2 puppies and 1 cat for a weekend. They were so cared for and loved, we got regular updates and pictures. Corina gave us so many tips on raising them and even fixed our curtains while we were away! Couldn't recommend highly enough. Thank you!
Imi face o reala placere sa il recomand pe Alex.Ceea ce il face deosebit pe acest tanar ,este bunul simt si onestitatea sa,Este mai mult decat un pet sitter!Am avut cazate cele doua pisicute pe o perioada de 12 zile,timp in care au fost ingrilite si rasfatate.Am primit poze si filmulete pe toata durata cazarii.Conditii deosebite,dublate de o seriozitate extraordinara.Cu siguranta voi reveni!
Cinci stele si incredere 100% in Louise. Ne-a vizitat cele 3 pisici cu personalitati foarte diferite si nu doar ca s-a apropiat imediat de ele si ele de ea, dar s-au distrat de minune impreuna. Este super atenta si ne-a trimis tot timpul poze cu pisoii, iar noi ne-am putut bucura de vacanta fara sa ne stresam pentru ei. O sa mai apelam cu siguranta la Louise cand vom mai pleca (daca si ea o sa mai vrea sa fie sufocata cu afectiune de Echo, Ozzy si Missy 😊)
Dores sa multumesc doamnei Andreea si familiiei sale pentru felul in care au tratat-o pe Sissi. Bichonica mea de obicei plange si nu mananca atunci cand nu suntem cu ea.. Spre bucuria noastra Sissi s-a adaptat rapid ,dovada ca i s-a acordat multa atentie si a fost alintata..Faptul ca in famile exista si o fetita adorabila care s-a jucat cu catelusa a contat enorm.Cu siguranta daca voi mai avea nevoie voi apela la serviciile dumneavoastra.
Andreea este un suflet uimitor de blând și inimos! I-a oferit foarte multa atenție, grija și iubire motănelului nostru care s-a acomodat în foarte puțin timp cu ea. Am fost reticenți în a apela la o persoana necunoscuta, însă a fost cea mai buna alegere, deoarece motănelul a fost extrem de răsfățat, noi am primit poze și filmulețe astfel încât sa ne mai treacă dorul de el și am avut ocazia sa întâlnim o persoana pozitiva și iubitoare de animalute. A fost o vacanta în care ne-am relaxat pentru ca nu am mai fost îngrijorați pentru el, știind ca este lăsat pe mâini bune. Multumim din suflet Andreea! :) :*
Recomand cu căldură sa apelați la Adriana. A avut grija mare de cei 2 pisoi ai noștri, mancare, litiera si afectiune. Am fost foarte liniștită in concediu stiind ca pisicii sunt pe maini bune, îngrijiti de o persoană atat iubitoare de animalute de companie. Am apreciat faptul ca primieam zilnic informatii si poze. Multumim frumos!!
Experienta cu Andreea a fost foarte buna. Pana acum nu am lasat catelusa nicaieri si ne era frica sa facem asta, dar Andreea a fost ca o mamica pentru Jelly a noastra. Am primit zilnic poze si mesaje cu ce face catelusul. Fetita Andreei a fost si ea foarte draguta, a fost partenera de joaca cu catelusa. Cand am luat-o pe Jelly de la ele, greu s-a despartit de ele, semn ca s-a simtit foarte bine. Vom mai apela cu siguranta la ajutorul lor cand va fi nevoie! Multumim!
Pisicutele mele, Alma si Pisa, au beneficiat de sitting la parintii lui Alex de mai multe ori. Conditiile sunt excelente, iar Alex si parintii lui sunt niste oameni minunati, iubitori adevarati de animalute. Pisicutele mele s-au bucurat sa fie cazate in camere curate, mari si spatioase si au avut parte de o ingrijire atenta si multa dragoste (dovada stand filmuletele si fotografiile, in care cu surprindere le-am vazut pe cele doua salbaticiuni dormind gramada inclusiv pe mama lui Alex). In weekenduri cand Alex vine acasa pisicutele au avut inclus de fiecare data si tratament Bowen! M-a incercat putin gelozia cand ma duceam sa le iau, pentru ca imi aratau foarte clar ca nu vor sa mearga acasa, sau in zilele urmatoare cand erau suparate pe mine si ma tratau cu fundul. Cele doua feline independente ale mele si-au ales in sfarsit ce-a de-a doua casa! Iti multumim, Alex, ca existi in viata noastra! Multumim si parintilor tai, care sunt niste oameni minunati! Pe aceasta cale iti multumesc si pentru operatia stomatologica gratuita pe care mi-ai facut-o in Mures saptamana trecuta!! Multa sanatate va doresc si cu siguranta ne vom revedea curand!!
We were very pleased with the level of care and attention our cat received in Alex's care. We received a constant stream of information, photos and videos of the cat; we were kept constantly up to date and Halley seemed to lack nothing in terms of affection, nourishment or protection. We will certainly leave our kitty again with Alex when we travel. Thank you Alex.
Am lăsat un motănel de 3-4 luni la Andreea timp de o săptămână. A fost foarte bine pentru el și a revenit și mai jucăuș decât l-am lăsat. O persoană foarte calmă care iubește mult animalele și știe să aibă grijă de ele. O recomand oricui dorește să lase un animăluț și voi apela la serviciile ei și pe viitor.
Diana a avut foarte mare grija de catelusa noastra. I-a oferit atentie si dragoste, joaca si mangaieri. O adevarata profesionista. Foarte punctuala si serioasa. A respectat foarte atent cerintele noastre si nevoile catelusei. S-a descurcat foarte bine cu Shiba, desi este o catelusa destul de mare si de zvapaiata. Ne-a informat in fiecare zi cum au decurs lucrurile si ne-a trimis videouri din timpul plimbarilor. Am fost foarte multumiti de colaborarea cu ea si o recomandam cu mare incredere.
Am cunoscut un om extraordinar. Pe Nico ❤️ Grija noastra fata de cățelul nostru ,Puppy , a fost spulberată datorită devotamentului lui Nico, atașamentului ei fata de Puppy si atenției pe care i-a acordat-o pe toata perioada lipsei noastre. Zilnic ne-a trimis clipuri cu Puppy, zilnic am simtit cum el era fericit atunci cand o reîntâlnea , iar aceasta liniste, noua ne-a fost foarte placuta! Nico, te recomand cu i toata inima celor care au nevoie de serviciile tale. Esti un om extraordinar si mereu vei face parte din familia noastra ❤️
Andrada was a trustable person and we were very satisfied about the way of taking care of t our little cat. The cat was under treatment of feline scabies and she took care of her very well, including taking her a profesional bath to try to get rid of the unheatly hair. Also she gave as some profesional recomandation for speeding up the healing process.
Numai de bine despre Georgiana si despre experienta de a ne lasa catelul timp de 5 zile in grija ei. Ne-a tinut la curent in permanenta cu starea lui, prin mesaje si poze. Ii sunt foarte recunoscatoare ca l-a gazduit si vom reveni cu siguranta atunci cand va fi nevoie. Recomand!
Oricat de mare e spatiul, de curat sau de luminos sau de dotat nu poate inlocui pentru o pisica afectiunea sau atentia oferite. In mintea mea petsitter inseamna in principal un om care sa le alinte, sa se joace, sa nu se simta singure sau in nesiguranta. Am mers cu incredere citind review-urile de aici. Dupa 10 zile mi-am luat cele 2 pisicute (1 an ca varsta) si nu le mai recunosc comportamentul. Ele erau extrem de sociabile, cautau mereu atentie, companie, joaca. Au revenit acasa triste, sperioase, nu se joaca, se ascund sub pat, nu vor sa fie mangaiate. In opinia mea lipsa de afectiune a dus la starea asta a lor. Nu contest conditiile de cazare, ca au fost hranite, dar schimbarea asta de comportament ma face sa cred ca nu s-a jucat nimeni cu ele, ca nu au fost bagate in seama si ca au suferit de singuratate. Pt cei care au pisici jucause, alintate nu recomand acest loc.
Dragă Ana-Maria, sper din tot sufletul că la numai o zi după ce pisicuțele au revenit acasă au avut comportamentul ce-l descrii (sperioase, triste, retrase), doar pentru că încă nu trecuse un minim de timp pentru reacomodare...ca și noi, micuțele și iubitele noastre companioane pot resimți nostalgia unui loc, unui ambient pe care tocmai l-au schimbat cu altul. Nouă ne place să credem că Pasha si Tiggy (imi cer scuze dacă preferi altă morfologie a cuvintelor) ne duceau dorul, la o zi după ce tocmai ne părăsiseră, așa cum și noi le simțeam lipsa..au fost extrem de lipicioase și te asigurăm că au primit din partea noastră dragostea care ne motivează să aducem animăluțele tale în familia noastră. Astăzi, la mai mult de o săptămână după ce pisicuțele tale scumpe au revenit acasă, sunt încrezător că au depășit orice reticență și împărtășiți afecțiune și drăgălăşenii. Cu mare drag, Alex.
Totul a fost perfect. Am lasat pisicuta noastra pentru cateva zile. Familia lui Alex a avut foarte mare grija de ea. Chiar ne-a trimis poze ori de cate ori ne era dor de ea. Fiind pentru prima data cand pisicuta nu a fost cu noi, am fost putin ingrijoriati de cum ar putea sa se comporte, dar sa dovedit ca se adaptase destul de repede. Recomand cu încredere si caldura.
Super persoana, de incredere , serioasa si responsabila ...apelez deja de un an la serviciile Andreei .de fiecare data catelul vine acasa vesel , nu am avut probleme , este foarte atenta la nevoile catelului.A fost de fiecare data trata ca un mebru al familiei,deci recomand cu caldura si mare drag. Avem deja rezervari pt tot anul,cu siguranta catelul nostru va avea inca o familie in cadrul careia este trata ca si acasa.
L-am lăsat pe Mitu 10 zile la mama Andradei, pt ca ea a fos plecata! Am avut emoții, pt ca pisicul nu a fost obișnuit numai cu noi! Cu alte animalule, deloc!!! Bine, nu prea s-a obișnuit el cu celelalte pisici prea bine, dar asta tine de personalitatea lui!! În schimb, a avut parte de multa dragoste și grija!!! Pe viitor, când vom mai pleca asa mult timp, la Andrada îl vom lasă!! Le recomand cu drag!!! Ea și mama ei sunt iubitoare!! Când am venit după el, se uita la mama mai mult decât la mine!!! Le recomand tuturor ce nu au pe cine lasă animalutul de companie și voi spune cunoștințelor și prietenilor ca pot avea toată încrederea și ca pot sta liniștiți când pleacă undeva, pt ca vor avea iubire și grija!!! Mulțumim, Andrada și mai ales, mamei Andradei!!!
Recomand cu drag! Motănelul meu a fost in concediu la Andreea 4 zile. A fost prima experiența pentru noi și totul a fost super! A venit foarte fericit acasă ceea ce pentru mine era cel mai important!a fost tratat cu afecțiune și îngrijit . Mulțumim încă o data Andreea!
Alex and his family were very nice, they took great care of our cat this summer. We regularly received pictures and videos of our cat and we could see he was happy and was taken good care of. We definitely recommend Alex and will surely call him again if needed. Thank you once again!
Super de treaba intreaga familie. Georgiana a satisfacut perfect nevoile celor 3 blanosi lasati in grija ei pt 7 zile. Unul chiar pe medicatie, iar unul ce necesita toaletaj zilnic fiind de expozitie. Am primit zilnic poze sau filmari si informatii despre starea lor. Sunt super multumita de serviciile ei si ma bucur de existenta acestui site.
Andreea este un petsitter excelent, o persoana extraordinar de calda, atenta, grijulie, responsabila si de incredere. Este un om minunat, cu o foarte mare dragoste pentru animalute. I-am incredintat, pe o perioada mai lunga, o pisicuta de aproape 4 luni si totul a decurs ireprosabil, de la inceput si pana la final. Am adus acasa o pisicuta fericita si rasfatata :-) Cu siguranta voi mai apela la serviciile ei, daca va fi nevoie. O recomand cu foarte mare caldura.
Alisa a avut grija de motanul meu aproape o saptamana, timp in care a avut rabdare si si-a adaptat comportamentul in functie de personalitatea lui (nu e cel mai iubaret si prietenos). M-a tinut la curent cu poze si mesaje si a avut grija de el, cu o atitudine calda si pozitiva. Multumesc :)
Gabi a fost minunata. Catelul nostru a placut-o instantaneu. Este foarte iubitoare cu animalele. Desi a avut in grija catelusul si pisoii nostrii au primit atentie si mangaieri la fiecare intalnire cu ea. Am primit zilnic numeroase fotografii si videouri din timpul plimbarilor. A respectat atent cerintele noastre si vom mai apela cu incredere la serviciile ei.
A fost prima noastra experienta cu un pet sitter dar am avut incredere si pt 8 zile am stat linistiti in concediu. Am primit zilnic poze si filmulete cu catelul si motanelul iar fetele lor vesele spuneau totul. I-am gasit voiosi si parca mai mari, crescusera intre timp :) . Sper sa fie libera si data viitoare cand vom mai avea nevoie. Suntem foarte multumiti, plus ca a udat si plantele din gradina :) . Multumim mult!!
As da mai multe stele daca as putea. Totul a fost perfect! Raspuns prompt, disponibilitate imediata si amabilitate maxima. Am lasat 2 pisici pentru aproape 3 luni si le-am recuperat extrem de relaxate, socializate si periate. Ba chiar le-a ajutat si sa isi mai regleze putin greutatea. Primeam regulat poze si filmulete cu ele si update-uri despre starea lor. Puteti avea incredere, e recomand cu placere!
Absolutely amazing. 10/10.. I left my little 2 month old angel/devil Mica with her for 5 days and it was amazing! She took great care of Mica and even took her to the vet as she was going with her cat and discovered an issue Mica had. She sent me many videos and pics throughout my time gone. Amazing experience and she is now my go to each time I leave town. Also, her cat is great with other cats. It is like the yoda of cats ;)
Andrada și mama ei sunt doua suflete pline de dragoste pana la refuz. Tomi,motanul meu de 2 anișori este foarte iubit și răsfățat de toată familia. Pana acum nu l-am lăsat pe Tomi la nimeni,mai mult din teama ca el este obișnuit doar cu noi și nu credeam ca se poate adapta cu altcineva in lipsa noastră. Pe Andrada am cunoscut-o printr-un prieten comun,iar când am fost in căutare pe internet pentru un așa zis “hotel” pentru pisici am fost extrem de bucuroasa sa o gasesc pe Andrada pe www.caretopets.com. Nu puteam sa îmi doresc nimic mai mult mai ales pentru ca pe Andrada o știam și mi-am dat seama cât de blândă și iubăreață este. Am paleta cu încredere la ea și am plecat liniștita in vacanța știind cât Tomi este pe mâine bune. Nu am nimic de reproșat știu și am văzut ca Tomi a fost iubit și îngrijit așa cum o făceam și noi acasă,pe lângă asta și-a făcut Tomi și noi prieteni,doi blănosi iubăreți și blânzi și anume pe Muc și Tomiță. Sunt foarte mulțumită și recunoscătoare ca am întâlnit-o pe Andrada. Cu siguranța o sa mai apelez la ea pentru ca este cu adevărat o profesionista. Am primit in permanenta poze și informații despre cum decurg lucrurile. Chiar v-o recomand cu toată sinceritatea. Va pup pe toți patru pe calea asta (Andrada,Camelia,Muc și Tomiță) Și mulțumesc din suflet pentru tot ! 🤗❤️
Andrada și mama ei fac o echipă excelentă: și eu l-am lăsat pe Mițuș pe mâinile lor și le mulțumesc pentru grijă, înțelegere, condiții oferite pisoiului meu, cât timp eu am fost într-o călătorie. Am primit zilnic un scurt memento descriptiv al comportamentului, dar și un filmuleț cu Mițuș. Mulțumesc, Andrada, pentru căldura umană, deschiderea spre comunicare, înțelegerea și delicatețea cu care mi-ați făcut mai ușoare zilele fără Mițuș. Cu mare încredere vă recomand, fiindcă vom reveni, cu Mițuș, la nevoie, de astă dată fără temerile mele de a-mi lăsa pisoiul pe mâini străine. Sunteți de-ale noastre acum: în tandem cu mami! Mulțumim pentru ajutorul oferit la nevoie!
Motanul nostru, Raton, a fost in grija familiei lui Alex pentru 5 zile, perioada in care suntem siguri că a fost iubit si îngrijit asa cum se cuvine. A avut la dispoziție mare parte din casa, iar desi el nu este un motanel prea sociabil cu străinii, am fost placut impresionati sa vedem ca s-a atasat de mama lui Alex. Vom reveni cu cea mai mare încredere la acești oameni iubitori de animale si dedicați acestei responsabilitati pe care și-o asumă.
Este prima oara cand apelez la o persoana necunoscuta si am avut sansa sa gasesc acest site. Mily a avut si ea o vacanta minunata in frumoasa casa a lui Alex. Am stat linistita, am primit poze si filmulete. Alex iubeste pisicile si este o persoana de incredere si comunicativa, mama lui este si ea de ajutor si s-au imprietenit cu Mily. Sper sa il gasim disponibil de cate ori avem nevoie de un pet sitter ! MULTUMESC!
Adriana e super :) Pet sitterul nostru obisnuit a renuntat temporar la acest job si am avut mari emotii sa ne lasam cei 3 catei si cele 3 pisici cu cineva nou timp de 10 zile, mai ales ca un catel si o pisicuta nu sunt sociabili cu oricine. Adriana s-a imprietenit cu catelul "problematic" de la prima vizita, stie foarte multe despre animalute in general, le iubeste si s-a descurcat excelent cu ei. Ne-a scris zilnic si ne-a trimis si foto/video destul de des, ca sa stam linistiti. Recomand cu multa caldura!
Very good experience, highly recommended! It was the first time for me when I used such kind of services for my cat and I have to admit that I was very lucky to find Ioana. She is very kind, gentle and attentive; she always kept me informed about cat's behaviour and it's condition. I will definitely ask for her services again!
O recomand cu drag pe Andreea, dacă aveţi nevoie de un om cald şi de încredere cu care să vă lăsaţi animăluţul. Este foarte receptivă, amabilă şi grijulie, iar eu am stat liniştită, cât timp pisicuţa mea a fost în grija ei. Cu siguranţă voi mai apela la serviciile Andreei.
A fost o placere sa colaborez cu Alexandra. Am comunicat foarte bine, am cazut de acord foarte usor asupra tuturor detaliilor. Punctuala, calda, draguta, atenta... ma bucur ca Daisy a mea a cunoscut-o si cu siguranta se vor revedea daca voi mai avea nevoie de serviciile oferite de ea. 100% recomand!
She actually introduced me to this site, so I am pretty new here. I used her services many times for my sweet dog that we cant always take with us. We have a Golden Retriever and she really does know how to connect with a dog and spoil him! I have only gratitude towards her, for the way she cared for my dog as it was her own! Definitely choose her if in need!
Renata este o persoana exceptionala! Ne-a oferit increderea ca pisoiul nostru este pe maini bune, a comunicat cu noi excelent si ne-am simtit linistiti cat am lipsit. Asadar, nota 10 pentru Renata, contactati-o cu incredere, animalutele voastre vor fi pe maini grijulii si dragastoase, iar voi veti putea sta linistiti.
Adrian a avut grija de catelul meu bolnav cat am fost plecat o saptamana din tara. Este un catel cu care este greu sa lucrezi pentru ca este foarte bolnav, mananca putin, merge putin si este greu sa-i dai pastile. Adrian a tinut permanent legatura cu mine, mi-a trimis video-uri, poze si descrieri detaliate ale interactiunii. A venit de asemenea cu tot felul de solutii ingenioase pentru a-i aplica tratamentul. Nu s-a lasat intimidat de dificultatea cazului si a mers pana departe pentru a se asigura ca Ursache mananca in fiecare zi si isi ia medicamentele. Am incredere in Adrian si ce discutam impreuna se intampla. Sunt foarte recunoscator ca a avut grija de Ursache si il recomand cu caldura.
Am fost plecată 2 luni din țară ca să îmi fac cercetarea de teren, iar Roxana a plimbat-o pe Kika în fiecare zi. Adică au fost în fiecare zi la pădure, lângă Terenurile din Mănăștur, și s-au jucat. Kika e o cățea anxioasă, sub tratament din causa Leishmaniozei, și căreia îi ia în general timp să aibă încredere în oameni - dar cu Roxana nu a fost cazul, s-au plăcut din primul moment și s-au înțeles foarte bine! Am găsit-o pe Kika la întoarcere veselă, bine îngrijită (în sensul în care Roxana i-a urmărit sănătatea cât am fost plecată, și evoluția bolii) și mai dezinvoltă la Terenuri. O recomand pe Roxana din toată inima, mi-a trimis fotografii și filmulețe cu Kika în fiecare zi și am stat liniștită tot timpul cât am fost plecată, lucru pentru care îi mulțumesc! :)
Am apelat pentru prima oara la serviciile lui Alex,lasandu-l in grija lui si mamei pentru 7 zile pe Mitzu,un pisoi destul de temator dar jucaus si iubitor. A fost iubit si ingrijit de catre familia acestuia,au avut rabdare cu el si l-au lasat sa se obisnuiasca cu locuinta si cu membrii familiei in ritmul lui. Am primit informatii si filmulete atunci cand le -am solicitat. Am apreciat comunicarea si grija familiei in tot acest timp.
Andreea este minunata si foarte de incredere. A fost prima oara cand am lasat pisicul in grija altcuiva si nu puteam face o alegere mai buna, mai ales ca a fost o perioada indelungata de 9 zile. Am apreciat de asemenea si politetea si punctualitatea, este o bucurie sa o cunosti. Totul a mers de minune si am adus acasa un pisic mai fericit decat am lasat, o recomandam din toata inima :)
Am discutat prin mesaj, a zis ca o poate caza pe catelusa si apoi liniste totala, nu a mai dat niciun semn, nu recomand!
În momentul în care faci o propunere și eu zic ca e ok pt mine, eu trebuia sa te caut? Dacă nu ai mai dat nici un semn, am considerat ca te-ai răzgândit. Cine are nevoie de ajutorul meu ma suna ca apare scris și nr meu de tel, sau îmi scrie concret când vrea sa ne întâlnim.
A fost prima data când am apelat la un petsitter. Eram destul de speriata de ideea de a-mi lăsa "copiii" pe mâna unor necunoscuți, mai ales ca au doar o lună. După primul contact cu Alex, am început să mă obișnuiesc cu ideea că pot avea încredere ca altcineva să aibă grija de ele. În ziua în care le-am lăsat, am petrecut 2 ore cu familia lui Alex, niște oameni extraordinari. Am fost atât de fericită să întâlnesc pe altcineva care iubește animalele la fel de mult ca și mine. Chiar dacă nu ne-am cunoscut față în față, Alex ne-a trimis poze și videoclipuri cu întreaga familie, de la mic la mare, hrănindu-le și jucându-se cu ele. Le mulțumim din suflet întregii familii pentru implicarea în a avea grijă de Hana și Mickey. Cu siguranță vom reapela la serviciile dumnealor!
Mega recomand! Se vede de la o posta ca Ana iubeste animalele si are experienta cu cateii. Luna parea foarte fericita la ei, cateii lor sunt foarte jucausi, am primit constant update-uri si i-a fost administrat si tratamentul pe care il urmeaza. Suntem foarte multumiti si deja mai avem inca 2 programari de cazare la Ana. :)
Am lăsat două pisici (în final trei), un mascul și o femelă, în grija ei timp de o lună. Raluca este o persoană care iubește cu adevărat pisicile, mă bucur că am ales-o ca petsitter, este responsabilă și m-a informat permanent despre situația lor, mi-a trimis poze și videouri. A făcut față cu brio și unei situații neașteptate - pisicuța mea a născut a doua zi după ce le-am lăsat la ea, noi neștiind că e gravidă (o situație mai aparte), iar Raluca a tratat totul cu normalitate și fără nici un stres, le-a cumpărat mâncare așa cum am rugat-o și le-a dus la veterinar. Are culcușuri pentru ele peste tot și jucării și are doi motănei foarte blânzi și primitori, care s-au înțeles bine cu ale mele. O experiență pozitivă care ne-a ajuat să stăm liniștiti în vacanță. O recomand cu drag.
Nu am destule cuvinte de multumire pentru grija pe care a avut-o Andreea cu pisoiul meu. A stat la ea 9 zile cat am fost plecata in concediu si am stiut tot timpul ce face motanelul, pentru ca Andreea a fost foarte draguta si mi-a trimis regulat poze. Pisoiul meu este mai sperios cu strainii, dar Andreea a avut foarte multa rabdare cu el - se vede ca este iubitoare de animalute.
Sub nici o forma as mai lasa pisoiul meu la doamna ana maria. Dupa ce am fost la familia domaniei cu pisoiul meu la o vizia scurta (cu o saptamana inainte sa-l lasam pentru a vedea daca se impaca, doamna are inca 2 pisici), am decis sa-l lasam timp de 2 saptamani cat am fost plecat cu prietena mea in alta tara. Am lasat pisoiu dimineata inainte sa zburam, si dupa ce am ajuns in, seara, mi-a scris doamna ca pisica ei plange si sufara cu pisoiul nostru si ca trebuie sa facem cumva sa il luam de acolo. Va ganditi cum am ramas de socat si plin de nervi..Pana la urma a trebuit sa gasim 2 persoane noi care sa vada de pisoiul (pentru ca erau singurii care puteau sa-l ia, dar nu pe toata perioada). Oribila experienta, nu se face ceva asa.
Alina ne-a fost de mare ajutor si a dat dovada de multa empatie dezinteresata: chiar daca ea nu a fost disponibila ne-a facut o recomandare excelenta. In timpul petrecut cu ea catelusul nostru a fost jucaus,bine ingrijit si rasfatat. Recomandam cu drag serviciile sale si altora, vom mai apela cu siguranta la ea pe viitor.
Total neserioasă. Promite să aibe grija și se razgandeste înainte!
Cu parere de rau, am anuntat cu o zi inainte, din cauza unei urgente in familie...am explicat situatia grava, si nu am avut de decis! De aceea a trebuit sa anulez, mai bine decat sa las catelusul singur 24 de h. Astfel nu procedez, daca nu pot oferi toata disponibilitatea necesara!
Roxana ne-a salvat dintr-o mare incurcatura cand cainele nostru n-ar fi avut cu cine ramane. Dupa o experienta dureroasa la propriu cu un “hotel” de caini din provincie,l-am lasat cu emotii in grija ei. Ne-a intrecut asteptarile, pretuim grija si dedicarea ei pt animale, l-am simtit bucuros si linistit. I-am dus dorul dar am stiut ca e in maini bune. O recomandam cu drag, a fost o alegere buna si o investitie inteleapta. Multumim, Roxana, pentru tot ajutorul tau! Sigur iti vom cauta sprijinul din nou pe viitor!
A fost prima oara cand am apelat la acest serviciu si vreau sa spun ca il recomand pe Alex cu toata sinceritatea. Atat el cat si mama lui sunt iubitori de animale si au fost foarte atenti si rabdatori. Pisica mea a gasit tot ce trebuie acolo de la mancare, jucarii, si o casa spatioasa unde sa alerge toata ziua .
Este pentru prima data cand am apelat la un serviciu de petsitting si pot spune ca am fost foarte multumita de Roxana. De cand am intalnit-o mi-am dat seama ca este o persoana care chiar iubeste animalele si am avut incredere ca este persoana potrivita pentru a avea grija de motanelul meu. Am primit poze cu motanelul la fiecare vizita si am fost pusa la curent cu tot ce a facut. Cu siguranta voi apela din nou la ea cand este cazul. Recomand cu incredere!
Am apelat la Roxana pentru a avea grija de animalutele noastre cat am lipsit din localitate. Avem doua pisici si doi catei. Pisicile au un program mai strict de masa iar catei sunt energici si jucausi. Roxana s-a descurcat de minune iar animalutele au fost super satisfacute. Pisicile noastre au tendinta de a se stresa cand lipsim de acasa. De aceasta data, datorita Roxanei, totul a fost bine.
M-am îndrăgostit de Chili la prima vedere. E un "motănel" grăsuț și iubăreț foc! A stat doar în brațe dacă mă vedea că stau jos și torcea de zor mereu. Teo iarăși a fost foarte simpatică și a venit pregătită cu tot ce a fost nevoie. Sper că o să mai am ocazia să am grijă de el 💚
Renata s-a inteles foarte bine cu Biluta (felina femela), careia a trebuit sa-i administreze si niste medicamente. Pe cand am venit acasa, Biluta se obisnuise si cu un regim de mangaiat si periat pe care o sa incerc sa il sustin :) O recomand cu caldura! Renata and Biluta (female cat) got along together very well, even received her medicines this week-end. When I came back home, Biluta was already accustomed to a schedule of petting and combing which I will try to keep :) I recommend Renata for her work!
Am avut nevoie de un camin pentru bichonelul parintilor mei timp de doua saptamani, cat au fost ei plecati din tara. Am avut emotii in a alege pe cineva pentru ca stiam ca Sunny al nostru are niste probleme de comportament (desi are 8 ani, mai face pipi in casa, chiar scos frecvent la plimbare). Mi-a placut profilul Andreei din prima, asa ca m-am incumetat sa-i scriu, descriindu-i exact situatia lui Sunny. A fost extrem de receptiva si de amabila din primul moment. Mi-a raspuns rapid, am facut schimb de numere de telefon si am stabilit toate detaliile in 15 minute de conversatie. Impresia placuta pe care mi-a facut-o la telefon nu s-a schimbat nici cand am cunoscut-o in momentul in care l-am lasat pe Sunny in apartamentul ei. Pe parcursul celor 2 saptamani cat a stat Sunny acolo am primit zilnic de la Andreea poze si filmulete cu catelusul, de care, in mod cert, s-a atasat si pe care l-a ingrijit cu mult drag. Am apreciat in mod deosebit modestia si bunul ei simt. Recomand cu drag. Eu sigur voi mai apela la serviciile ei.
Am refuzat pentru mult timp sã ne luãm pisicã în casã. Am fost mai tot timpul stresat cu gândul cã atunci când vom fi nevoiti sã plecam în excursii sau vacante o sa intampinam o adevarata problema. Unde lasam pisica, cine vine sa o hraneascã? Fetita noastra a fost convingatoare si ne-am ales cu pisica fãrã absolut nici un plan. De curând am fost plecati in prima deplasare si am gasit-o pe Andrada. M-a convins rigoarea cu care si-a prezentat profilul si serviciile, asa am dedus cã are stofa de profesionist. Dupã ce pisica noastra a stat o saptamana la ea m-am convins cã este si un om minunat. Am primit zilnic informatii despre sufletelul de care ea avea grije. Ma bucur sa stiu ca de acum innainte nu vom mai fi ingrijorati cu privire la subiectul "ce facem cu pisica?". Stim cã e pe maini bune.
Nu am cuvinte...cat de iubitori si draguti pot fi acesti oameni! Cat despre Toto al meu pisoi, l-am gasit tare relaxat. Nu m-a mieunat pana acasa, asa cum.facea cand il aduceam de la vreun hotel pe unde il lasam de obicei. Le multumesc din suflet acestei familii minunate. Ca nu mai spun ca primeam poze si filmulete cu el. Era ca un imparat in varful patului.Dumnezeu sa va ajute dragii mei, in tot ce va doriti! Va imbratisez pe toti cu tot dragul
Michelle a avut grija de Dee Dee timp de 5 zile. Pe toata perioada am primit informatii privind starea cainelui. Din toate fotografiile si videoclipurile pe care le-am primit se vedea cu ochiul liber ca Dee Dee era foarte bucuroasa si se simtea iubita si ingrijita. Multumim frumos! Cu siguranta vom mai apela la tine in caz de nevoie!
Cea mai buna alegere ever... Spot al nostru a fost mai rasfatat decat acasa :) Am primit update-uri tot mereu. A fost singurul loc in care l-am dus cu sufletul 100% impacat, nu mi-am facut nici cea mai mica problema. Va fi mereu prima noastra optiune. Thank you, Ana & the gang... You rock!
A fost prima data cand am apelat la servicii de petsitting, mai exact hranire si scos la plimbare cei doi caini de talie medie, energici si, spre rusinea mea, lipsiti de un dresaj de baza. Am avut putine emotii din cauza asta dar Roxana Costan a fost extraordinara: apropiata de animale si calda, serioasa si foarte amabila, de incredere. Mi-am lasat cateii pe mainile ei si nu doar ca nu regret, ci sunt sigura ca voi apela la ajutorul ei in continuare. Multumesc!
Recomand, motanelul meu Kheops a stat 7 zile in grija lui Alex,am primit zilnic poze si video uri din care a reiesit clar ca pisicul s-a simtit ca acasa, iubit si alintat de intreaga familie, plus un partener blanos de joaca. Cu siguranta v-oi apela si pe viitor la serviciile lui. Multumesc pentru grija acordata.
Personalul de la Patrocle's Pets a avut grija de catelul nostru cand am fost plecati de Anul Nou. A fost plimbata zilnic, mi-au trimis poze si i-au taiat unghiutele. Comunicarea noastra a fost eficienta, iar eu recomand cu toata increderea pentru pet sitting. Cu siguranta o sa revenim. Catel fericit, stapan multumit. 🐕😚
Andrada a avut grija de pisica noastra cand am fost plecati de Craciun. A venit zilnic, mi-a trimis poze si i-a mai cumparat mancare. Comunicarea noastra a fost eficienta, iar eu o recomand cu toata increderea pentru pet sitting. Cu siguranta o voi mai contacta cand va fi cazul! :)
Am fost foarte multumit de grija pe care Andreea i-a oferit-o pisicii mele si v-o recomand din toata inima! Inca de la inceput a vrut sa cunoasca toate detaliile referitoare la rutina zilnica a pisicutei, mai ales administrarea medicamentelor (pisica fiind bolnavioara). De asemenea, mi-a placut mult caminul temporar al animalutului meu, apartamentul fiind plin de caldura si de jucarioare, astfel incat acomodarea a fost completa si rapida. Fotografiile si filmuletele trimise zilnic mi-au incantat sufletul si nici n-am simtit c-as fi fost departe de pisicuta mea draga! Cu siguranta voi mai apela la serviciile excelente ale Andreei!
Am tinut motanul 7 zile la Alex intr-o perioada aglomerata, de Crăciun. Pisicul nostru avea doar 9 săptămâni, un motiv de oboseala pentru orice stăpân. Am notat cu 5 stele pentru serviciile excelente, precum mai jos: -profesionalism: din ziua 1, Alex a reușit să ne câștige încrederea prin felul său de a fi dar și prin pasiunea sa pentru pisicuțe. Tot ce am agreat a fost respectat. -comunicare: am discutat zilnic și am fost surprins cu video-uri și poze in diverse momente și ipostaze (unele chiar amuzante) -locatie: pentru spațiul mare și libertatea de tranzit pentru motan in comparație cu serviciile pet hotel, motanul nostru a beneficiat de spatiu și locuri de joaca. De asemenea, casa dispune de numeroase accesorii și jucării cu care micuții nostrii se răsfață. -acomodare: Jimney (motanul), chiar daca ne-a recunoscut și pupat imediat ce am ajuns să îl luăm, nu mai voia să vina acasă :-)) ceea ce îmi spune transparent că s-a simțit bine și Alex a avut grija ca adaptarea lui să fie completă și fără lipsuri. Ii doresc in continuare succes lui Alex și recomand cu încredere oricărui iubitor de animale. Cu siguranță voi mai apela. Mulțumesc mult pentru tot. Teodor
Când lui Paco al nostru i-au paralizat picioarele din spate, am fost disperata. Din fericire, cererea mea de ajutor a ajuns la Roxana care ne-a readus speranța. Paco e un ciobănesc german de linie veche 12+, care a ajuns la noi după traume considerabile, foarte fricos, terorizat de apă, suspicios cu străinii. Și foarte puternic. Vizitele la veterinar sunt niște.aventuri, în preajma străinilor poartă botniță. Roxana are clar experiență cu animalele și la joacă și la boală. Ne-a.organizat, ne-a dat sfaturi medicale pertinente și tips& tricks ca să ne descurcăm mai bine cu boala. Am încredere că, cu ajutorul ei, vom putea să îi oferim lui Paco o bătrânețe liniștită. E foarte îndemânatică, precisă și eficientă, are multă răbdare și încredere în ce face. M-a ajutat.să îi fac baie (ptima din viața lui!)și să îl transport afară și înapoi în casă,și ne-a lăsat mai pricepute să îl pansăm și să il înfășăm singure între vizitele ei.
O experienta minunata. Andreea a fost foarte serioasa, profesionista, am primit permanent informatii de la ea, am stat foarte linistiti, iar catelusul nostru are acum o noua prietena. O recomand pe Andreea tuturor celor care doresc un prieten pentru animalul lor de companie in perioada cat lipsesc. Concediul nostru a fost mai linistit si cu siguranta vom mai apela la serviciile ei!
Este o mare iubitoare de pisicute si le ingrijeste cu multa daruire, pasiune si acorda atentie tuturor detaliilor! Se implica in tot ceea ce tine de starea de bine si de sanatate a pisoiasului meu: vizita la cabinetul veterinar , cumpararea medicamentelor si administreaza tratamentul medical cu multa grija si la timp! Pisoiasul meu este pe maini foarte bune si sigure! Este o persoana dedicata, cu mult suflet si iubire pt animalute !
Recomand din toata inima, iar noi vom reveni cu drag! Fiind vorba de o catelusa de 9 ani care nu a stat niciodata la hotel sau petsitter, am avut mici emotii, insa totul a decurs excelent si se vedea clar in poze ca e rasfatata si fericita, asa ca am stat fara griji. Multumesc doamnei Beatrice pentru experienta frumoasa si pentru cum a avut grija de Jessy.
Alex, este o persoana speciala! Un tanar dedicat ingrijirii, ocrotirii , dar si salvarii pisicutelor..cred ca a tuturor animalelor, in general. Un caracter deosebit, hotarat, bland si cald in acelasi timp, foarte respectuos si educat! Apreciez foarte mult grija fata de pisoiasul mic-mic , de nici 1 luna, salvat gratie lui, si multe-multe altele: mersul la veterinar, aplicarea tratamentului, hranirea la biberon,,etc-etc. Toata lauda si respectul meu!
Il recomand pe Alex pentru ca a stiut sa ofere pisicutei noastre Fifi,gazduire ,ingrijire si multa dragoste si rasfat ,timp de trei luni. Ne-a bucurat sufletul cu filmulete,povesti si poze cu Fifi . Alex este o persoana foarte speciala,cu un suflet cald,care ofera ingrijire la superlativ pentru animalutele pe care le gazduieste. Fifi s-a intors acasa dupa trei luni,aratand foarte bine,iar readaptarea s-a produs in timp foarte scurt. Multumesc Alex ,tie si familiei tale!
Sant foarte multumita cu modul cum a fost tratat ciinele meu, care prima data la 13 ani, acum a fost despartit de mine. Florina este o persoana blinda, rabdatoare, a reusit sa-l linisteasca pe Dani. Zilnic, prin SMS de mai multe ori, mi-a povestit tot ce s-a intimplat in cursul zilei.Stiam, ca Danika este in siguranta. Sant recunoscatoare. Nota 10!! Biro Kati
Andrada a avut grija de Cilu timp de o saptamana. Apreciez foarte mult disponibilitatea ei de a ne ajuta instant (practic de pe o zi pe alta). Am primit poze si videoclipuri in timpul acelei saptamani si am stat linistiti stiind ca Cilu e in siguranta si pe maini bune. O recomand!
Se spune ca a treia oara e cu noroc.In cazul meu ,a treia oara era sa ma coste aprox.500 de euro pentru ca dna.Elekes care in data de 20 sept a acceptat sa cazeze catelusul meu in perioade 3-9/10/2018,m-a anuntat in data de 1/10/2018 ca nu mai poate sa respecte intelegerea,si ca pot face o cerere publica,in data de 2 oct pentru ca alt pet sitter sa il primeasca a doua zi pe catelusul meu.Am fost extrem de dezamagita de aceaste situatie.Credeam ca pot avea incredere in cineva care se angajeaza sa respecte un acord.Pe viitor ma gandesc sa fac cerere la doi pet sitteri pentru a nu mai ajunge in o astfel de situatie.
Alex a avut grija de pisicuta mea, Nyx, timp de 6 zile, fiind prima persoana cu care Nyx a stat in afara de noi. Am avut o comunicare excelenta cu Alex, raspunzand foarte repede la orice intrebare pe care am avut-o. Casa lui este curata si primitoare pentru animale, foarte spatioasa, iar Nyx a avut la dispozitie tot spatiul doar pentru ea. Alex ne-a cerut toate detaliile necesare pentru a-i oferi pisicutei un mediu cat mai apropiat de cel de acasa si ne-a respectat toate dorintele. A avut foarte multa grija, mi-a trimis poze sau filmulete zilnic sau oricand am cerut. S-a observat dragostea lui pentru animale prin atitudinea calda si intelegatoare fata de micile nazdravenii pe care le mai face Nyx. Si eu si Nyx suntem foarte multumite de experienta si vom apela cu drag oricand avem nevoie :) Multumim foarte mult, Alex, pentru tot, iar Nyx iti transmite Miau :)
Andreea and her pup were wonderful hosts for our dog. She was responsive to all our concerns and sent photos regularly. It was clear our dog had a very good time and was well treated, playing all day and enjoying her sleep over. Additionally, when there were problems on the road that delayed our return, Andreea was flexible and able to keep our pup an extra day.
Motanelul meu, Chicco, a ramas in grija lui Alex pentru un weekend. Inca de la inceput, am observat ca Alex este foarte interesat si atent ca pisoiul sa fie ingrijit cum e obisnuit si sa se simta relaxat. Mi-a trimis poze, filmulete si detalii legate de motanel. Este foarte implicat si se vede ca ii place sa aiba grija de pisici. Il recomand cu drag si voi apela din nou la el.
A fost prima data cand imi las cainele cu o persoana complet straina si am avut emotii, dar Mira (amstaff, 3 ani) s-a simtit pesemne ca in vacanta, cu greu am convins-o sa vina cand am mers dupa ea! Pe langa faptul ca au curte, unde cateii cazati la ei se pot juca in voie cu catelusa lor, le-au mai si rasfatat cu plimbari zilnice in parc. O recomand pe Andreea cu drag oricand!
Andrada este o persoana extraordinar de buna, am indragit-o din prima clipa si am stiut ca pisicul meu Marcelut va ramane pe maini bune. A avut mare grija de el si am primit constant poze si video-uri. Andrada e cea mai buna alegere pe care as fi putut sa o fac pentru a avea grija de Marcelut pe perioada cat am fost plecata. Multumim, Andrada, si tot la tine vom reveni cand va mai fi nevoie! Andrada is such a kind human being, I instantly liked her and knew I would leave my kitten, Marcelut, on good hands. She took such a good care of him and I received a lot of photos and videos along the entire accommodation period. Andrada is the best choice I could have made for taking care of Marcelut while I was gone. Thank you, Andrada, and, when necessary, we will come back to you! 😘
Jinx, pisica mea, a avut parte de atenție și ore de joaca, pentru 4 zile! Este un petsitter dedicat pe care îl recomand cu drag! Mi-a trimis filmulețe si poze zilnic, de cateva ori pe zi cu activitățile lor :) Cred ca Jinx abia așteaptă următoarea vizita 😻😺 Multumim pentru găzduire!